vineri, 22 mai 2009

Piata Romana, nr. Spitalul 9

Aseara n-aveam chef sa ajung acasa prea repede, asa ca am luat-o pe jos de la Victoriei pana la Leu, pe la Universitate.
Aproape de Romana, pe partea dreapta, e o casa dintr-aia misto, de prin perioada interbelica, dar paraginita rau de tot. Cred ca nici curent nu are, usa, din cate am vazut, nu se inchide. Nu stiu cum arata pe dinauntru, dar probabil ca, fiind locuita de cine e locuita, e nasol tare. Oricum, nu asta e important, ci, cum ziceam, proprietarul (?) ei. Asadar, in casa asta sta un semi-boschetar (boschetar, boschetar, da' are casa in centru?). Ca o fi a lui casa, ca nu o fi a lui, chestia e ca el o bantuie. Ei, de ce zic ca asta e semi-boschetar. Nenea asta vinde carti. E anticar, dracu' stie, dar are o gramada de carti. In urma cu vreo doua saptamani, am trecut pe acolo. Omul era afara si fuma, iar curticica din fata casei era plina de carti. Un ochelarist rasfoia un volum. Cand m-a vazut pe mine, anticarul m-a intrebat zambind, si foarte frumos, ce carte caut. Cautam "Povestiri din Kolima", evident (asta daca se intreaba cineva de ce se numeste chestia asta "povestirile lui kolima"). Ochelaristul da sa ii faca loc mosului, care venea spre mine sa ma auda mai bine. "Aaaa, dar va rog, luati loc pe scaun, poftiti, stati jos!", ii zice mosul, foarte curtenitor. Ma rog, n-avea cartea aia, si-a cerut scuze, adio si-un praz verde. "Sa mai treceti pe-aici!", imi zice inainte de a ma carabani.
De ce am insistat atat pe detaliile astea? Pai uite de ce. Pentru ca aseara, cand ajung in dreptul casei, pe tot trotuarul, pana aproape de strada, erau o gramada de carti, aruncate in devalmasie pe jos. Cred ca erau cel putin 300 de volume sau ceva pe-acolo. Ma apropii de gard si ma uit dupa mos, cu gandul sa il intreb iar de "Povestiri...". Mosul era in curticica, in niste blugi rupti peste tot si in picioarele goale si abia se vedea dintr-un alt maldar de carti. Ma pune dracu' sa-l intreb: "Da' ce faceti cu cartile astea aici?" Ma gandeam ca, cine stie, mi-o zice ca nu mai vrea sa le vanda, ca le-a scos afara pentru ca toata lumea care trece pe strada sa isi aleaga o carte si sa o ia, ca un fel de cadou. Cand colo, ce sa vezi! Mosul se ridica dintre carti si da sa se apropie de gard, cu o mutra amenintatoare si al dracului de nervos:
-Bai omule, de ce ma intrebi ce fac cu ele? Le sortez, aia fac. Ai treaba? Ca daca n-ai treaba, te pun sa le sortezi! Te platesc, da' sa mi le sortezi! Zii, ai treaba?
Ma gandeam "ce-ar fi daca?", dar cand m-am uitat iar la cate sute de carti erau pe jos, i-am zis "pas".
-Atunci de ce pula mea ma intrebi ce fac cu ele? Le sortez, ba, n-auzi ca le sortez? Ba baiatule, tu nu esti intreg la minte? Cum pula mea ma intrebi tu ce fac cu cartile? Te deranjeaza pe tine ca le-am scos pe trotuar? Le-am scos sa le sortez!
-Da' ce tipati asa? Voiam sa...
-Ba, daca ai treaba, ia du-te, ba, d-aicea si lasa-ma-n pula mea in pace! Pleaca-n pula mea!
Am plecat si l-am lasat sa-si sorteze cartile, ca mintile, dracu' i le mai sorteaza.

joi, 21 mai 2009

PDL

Ascultand de sfaturile intelepte ale lui Lucian Mandruta, ale lui King Julian si, nu in ultimul rand, ale coanei Mita, din cand in cand ma duc cu bicicleta la serviciu. Foarte misto, miscare in aer liber, cura de slabire, izvor de sanatate, plus ca scap de metrou (trei magistrale are si pe toate trei trebuie sa merg ca sa ajung de acasa la serviciu ).
Ei, si tot mergand eu asa cu bicicleta, am zis sa vad cati ani castig eu intr-o plimbare obisnuita cu bicicleta din Militari pana in Aviatiei, ca cica miscarea te face mai tanar. Pai sa ii numaram, coane Fanica!
Cobor in fata blocului. Pe trotuar au sapat astia un sant, l-au tinut asa vreo doua saptamani - prafalau, trebuia sa merg pe strada, aglomeratie etc. Acuma, cica l-au umplut la loc cu pamant, da' normal ca nu au turnat si asfalt deasupra, si a mai ramas asa, un santulet adanc de vreo 5 centimetri, numai bun sa iti faci roata opt in el. La stilul meu, chestia asta ma imbatraneste 5 luni. Nasol inceput.
Pe urma, traversez strada si o iau prin parcarea aia care ma tine de la mine, de la Apusului, pana la Lujerului. Matracucile care isi misca alene cururile exclusiv prin parcare, ca si cum trotuarul ar fi teren minat, imi mai halesc un an din viata. N-am claxon, de strigat "Partieeee, baaa!" n-am cum sa strig, asa ca nu-mi ramane decat sa astept sa prind un moment in care distanta dintre cele doua sau mai multe balabuste (ca astea de obicei umbla in grup) va creste suficient cat sa-mi bag si eu bicicleta printre ele. Si astea n-ar fi nimic, dar nu exista sa nu dau si de cel putin un taximetrist sau alt nesimtit (in principiu, cam tot aia) cu masina pusa pe avarie fix in mijlocul drumului, ori de vreo pizdulice cu carnet de o luna care incearca sa parcheze si care nu mai stie daca, pentru a da inapoi, trebuie sa bage in viteza 1 sau s-o lase in punctul mort. Astia ma seaca cel mai rau, cred. In cazurile astea, trebuie sa ma dau jos de pe bicicleta, sa ma urc pe trotuar - care si ala e full de mamici care imping la carucioare, de storfite de cartier si de cocalari murdari de saorma pe la bot - sa merg cativa metri pana depasesc masina parcata si sa cobor iarasi de pe bordura. Minus 1 an.
OK, ajung la Lujerului, alta distractie, ca aici e Cora, e super aglomerat, toti traverseaza ca tembelii, plus ca sacalii aia in masini galbene parcheaza unde vrei si mai ales unde nu vrei. Cu chiu cu vai si nu stiu, inca juma' de an-un an in minus, trec si asta. Dupa aia, in principiu, ar trebui sa ma improspatez la loc, ca am pista de biciclisti pana la ANEFS. In principiu, dar in realitate, mai nou, cam de vreo luna asa, a aparut pe trotuarul pe care mergeam eu, si care era mai liber de obicei, inca un sant, care o tine de la Lujerului pana la Leu. Ce si-or fi zis astia cu santurile, tot e statuia aia de la Leu cu ostasii, cu razboiul, ce-ar fi sa-i tragem si niste transee p-acilea? Mai scadem, mai scadem juma' de an.
De la intersectia Plevnei cu Stefan Furtuna pana la Dinicu Golescu e lejer, iar intineresc. De aici, insa, incepe distractia si amuzamentul, ca sunt nevoit sa o iau pe strada, in urma masinilor. La ce stres am cand simt un sofer bucurestean in coada si la cat fum trag pe nara mergand in urma masinilor, cred ca fac vreo 30 de ani instantaneu (cum ii ziceam si domnisoarei Carmen, am 27). Pe urma, cand ajung pe Polizu, n-ar fi mare smecherie, dar... Sunt acolo niste javre care mai mult dorm, dar cateodata nu dorm. Iar cand nu dorm, au de obicei un chef de alergatura, ceva de speriat. Daca ma fugaresc 10 metri, mai scad jumatate de an, daca ma fugaresc mai mult, se face un an intreg.
Scap si de astia si ajung pe Buzesti. Aici e jale, din mai multe motive. Unu, ca e foarte aglomerat. Doi, ca trotuarele sunt ocupate de masini, biensur. Trei, ca nu ma risc sa o iau pe sensul meu de mers si sa imi vina masini din spate, asa ca o iau pe contrasens, pe langa trotuar. Si patru, ca daca iese unul din parcare fix cand trec eu pe langa el... mda, e naspa.
S-ar zice ca dupa ce trec si de portiunea asta, gata, am luat si bacaloriatul asta, ca ma asteapta o pista lunga, lata si aer curat de la Victoriei pana la Ambasada Chinei. Asa e, dar pana sa ajung aici, mai am un ultim hop, care, mai ales ca e ultimul, ma umple cel mai mult de draci: masinile parcate pe trecerea de pietoni, pe strada, dar si in dreptul trecerii de pietoni, pe trotuar. Majoritatea se vede ca sunt gagici - sunt Matizuri, VW Polo, Peugeot-uri 106, de-astea, conduse in mod normal de soferite - dar evident ca nu lipsesc din drumul meu nici mertane si bemveuri de neam prost. Primele parcheaza in felul asta pentru ca, nu stiu, atata le duce capul, iar astialalti, normal, pentru ca li se rupe lor ca pe acolo se traverseaza. Ce dracu' sa fac si eu? Incerc sa trec printre si, in trecere, le ridic stergatoarele. Ce sa zic, ii doare pe ei fix in cur ca le ridic eu stergatoarele...
C'est fini? O laie, ca daca e miercuri, pe trotuarul din fata muzeului Antipa dau si de un miting. Jandarmerie, garduri si multi oameni care scandeaza si hop si eu cu trotineta!
Dar, daca nu imi apar in fata omuleti atrasi de liniile galbene care delimiteaza pista ca mustele de bec, sau scuteristi de ziua a saptea, carora pavajul de pe Aviatorilor cred ca le zdruncina rau c...aiele, de o iau toti pe trotuar, ajung in sfarsit, la serviciu super relaxat.
Deci, de bine de rau, o ducem bine!

luni, 18 mai 2009

Atinge-ma, touch me, Vasile!

-Buna! Ce faci? Pot sa ma asez langa tine?
-Desigur, chiar te rog! (Ranjesc)
-Multumesc! Eu sunt Carmen!
-Eu sunt Kolima (sanchi)
-Imi pare bine de cunostinta!
-Si mie! (Ranjesc si mai mult).
Gagica arata bine. Plm, normal, doar suntem la striptease.
Nu prea stiu cum sa reactionez, ce sa fac... Ma uit la ce se intampla prin jurul meu. Cam langa fiecare tip din cei cu care venisem statea cate un borfet mai mult sau mai putin imbracat. Unele ramasesera numai in chiloti, daca ii mai aveau si pe aia. Asta de langa mine se tinea demna. Era cea mai imbracata dintre toate.
-Si ce faci aici?
-Pai, uite, la petrecerea burlacilor.
In timpul asta, inca-burlacul era pe post de bara.
-Dansezi si tu?
-Eu sunt ospatarita in seara asta, dar in alte seri dansez si eu.
-Aha, inteleg. Ia uite ce fac colegele tale!
Colegele lui Carmen se frecau de aia peste care se asezasera.
-Mda... eu nu as putea sa fac asa...
"Ei, nu!"
-Si cati ani ai, Carmen?
-Tu cati imi dai?
-Pai, vreo 27.
-Asa batrana arat? Nuuuu, am 22, dar stiu ca arat mai matura. Dar tu?
-Pai ia zii!
-27.
-Exact!
Vine chelnerita.
-Dv. ce doriti?
-Un Heineken.
-Si domnisoara doreste si ea ceva?
-Doreste ceva domnisoara?
-Pot sa iau o sampanie?
-Esti invitata mea! ("doar sunt gentleman, ce plm...")
Vin si berica, si sampania.
-Auzi... aaaa....si pana unde merg lucrurile pe-aici?
-Pana unde vrea clientul.
"Aha, deci si bordel". (Pentru cei interesati, 5 milioane si te faci un om fericit sau, ma rog, iti cauti fericirea cu lumanarea).

Bai, n-o mai lungesc cu dialogul. Numa' prostii de-astea am vorbit. Mai lipsea sa o intreb ce muzica ii place, ca-n liceu, cand "ceri prietenia" unei fete. Nici macar mana pe cur nu i-am pus, ce sa mai zic de altele. Am putut doar sa constat ca e bine epilata, ca, intr-un act de o cutezanta netarmurita, i-am pus si eu mana pe genunchi. Adevarul e ca intrasem cumva intr-un soi de rol de... plm, jurnalist, sau ceva de genul asta, adica voiam sa aflu cum ajung astea sa lucreze aici, ce tre' sa faca si, in general, care e viata lor. Si imi mai era si ca, daca fac alte manarii, in sensul propriu al cuvantului, cine stie cat dracu' o sa fie nota. Si pana la urma, da-o dracu', daca tot nu o ciocaneam, la ce bun?

La un moment dat, berea si sampania s-au terminat. Moment in care asta intreaba:
-Pot sa imi mai iau o sampanie?
-Bineinteles (cum ziceam, doar sunt gentleman...)

Nu stiu pe unde s-a dus chelnerita, ca nu mai venea nici cu berea, nici cu sampania, moment in care asta se ridica, cica sa le ia ea. OK, du-te. Cat e ea plecata, imi zice unu':
-Ba, tu stii cat e sampania?
-Cat e?
-1.200.000!
-Vai, sa-mi bag p..a!

Se intoarce gagica, cu chelnerita dupa ea. Nici nu stiam cum sa pun problema.
-Auzi, da' n-ai vrea tu sa bei o bere?
-Aaa, nu, pai eu nu am voie sa beau decat sampanie!
-Aha... In cazul asta, nici nu stiu cum sa zic... parca nu ti-as mai lua o sampanie.
-Stai linistit!
A mai stat vreo 5 minute si a plecat:
-Acum trebuie sa plec, putem sa stam doar 30 de minute cu clientii.
-Au revoir!
Ca la un semnal, s-au ridicat toate, moment in care noi am inceput sa strangem banii. Partea mea: 2 milioane si ceva. Ce sa zic, misto! Pentru o discutie ca pe gardul scolii.

Inainte sa plec, ma duc la buda. Unul dintre cei cu care venisem si-o scutura de zor.
-Bai, ce te tapeaza pizdele astea de bani! zice.
-Da, frate. I-am luat si eu uneia o sampanie.
-Mda, eu i-am luat doua...

joi, 14 mai 2009

Critica natiunii dure

Chestii ridicole:

  • gagicile gen office care fumeaza pe strada;
  • eticheta de pe talpa pantofilor cu toc nou cumparati de doamne si domnisoare. Cand astea pasesc, din spate se vede eticheta de pe talpi. Si ar fi asa usor sa o dezlipesti de acolo!
  • blugii aia pana, care se ingusteaza spre glezna, la baieti (dupa cum arata, as zice mai degraba "baietei"). In mod obligatoriu, din cate am vazut, astia se poarta combinati numai cu conversi si ori ca asa sunt croiti ei, ori ca asa sunt croiti aia care ii poarta, ori ca asa se merge cu blugii astia, efectul e ca tipii imbracati cu asa ceva pare ca au luat o teava intre picioare;
  • tipii si tipele care isi pun ochelarii de soare pe fatzau chiar si cand au de mers maxim 10 metri pe-afara.
  • tipii bondoci care poarte blugi cu turul lasat. In acest fel, picioarele lor scurte si grasute par si mai scurte si si mai grasute;
  • labagii astia emo;
  • prostanacii in pantaloni scurti care isi trag sosetele pana sus, indiferent cat de lungi sunt. De fapt, astia parca numai sosete lungi isi iau. Sunt pana la genunchi? Pana la genunchi si le trag!
  • ciorapii aia de dama cu niste imprimeuri dubioase pe ei. Odata ma uitam la una care purta asa ceva si am compatimit-o in gand, am crezut ca are o boala de piele sau ca o caftise barba-su, cand am vazut petele de pe picioarele ei. Pe urma mi-am dat seama ca petele alea erau de fapt imprimeurile ciorapilor.
  • pizdulicile care nu pot sa conduca daca nu au telefonul la ureche si tigara in gura;
  • stupizii care se admira in geamul usilor de la metrou. Se cracaneaza asa, departeaza mainile de corp si se tot studiaza pana coboara. Din cand in cand, se incordeaza, lasa capul pe spate si trag si o ocheada din profil, asa... Groaznic!
  • cuplurile de tarani vag orasenizati care isi cumpara treninguri si pantofi de sport si sosete sport (in principiu, Adidas) si se plimba imbracati asa duminica prin oras;
  • babele vopsite mov. De ce aleg ele culoarea mov in special, nu stiu. Un mov tampit.
  • cuplurile sarutandu-se cu foc in fata unui raft cu faina, malai si altele de genul asta, in Cora;
  • alte cupluri despartindu-se cu greu cand unul dintre ei trebuie sa ia autobuzul, tramvaiul, metroul. Ala care tre' sa plece se duce spre autobuz, se intoarce, se mai imbratiseaza o data, pe urma il priveste pe celalalt lacrimos, celalalt se uita si el/ea la fel de lacrimos, isi surad, nu ii da drumul, se tin de mana pana in ultimul moment si cand soferul e gata-gata sa inchida usile, urca si asta in sfarsit. De cele mai multe ori, in spatele astora se nimereste un tip care vrea sa urce in mijlocul de transport si nu reuseste din cauza barajului uman din fata. Si tot de cele mai multe ori, ala din spate sunt eu;
  • alte cupluri care, cat dureaza drumul, juma' de ora, o ora, sau cat asteapta autobuzul, stau asa, numai imbratisati. Unul nu zice nimic, se uita amandoi in jos, cu niste moace triste, de parca asteapta sa plece pe ultimul drum.;
  • santul pe care mi-l lasa castile pe scafarlie.

Evident, sunt mult mai multe!

joi, 7 mai 2009

3M

La ce-i sta mintea peizanimii romane? La haleala, la ce sa-i stea. Cu cat e mai multa si mai la mocaciune, cu atat mai bine.
(Apropo, ma scot din sarite expresiile alea in care e implicata painea, toate, dar mai ales asta, "sa-mi castig painea". Unu' nu si-ar dori sa castige si altceva - nu stiu, ceva care sa nu trebuiasca neaparat sa fie bagat in gura - nu, frate, numai si numai painea. Pana si la mine la serviciu, unde, da-o dracu' de treaba, cica lucram in publicitate, ar trebui sa avem nevoi ceva mai elevate decat atat, sau macar sa le exprimam altfel, nu tot ca la coada vacii si ca acum nu stiu cate sute de ani, cand e vorba de bani, salarii, "fee-uri" - cum ziceam, publicitate, deh... - samd, tot in registrul asta cu painea ne miscam: "Tre' sa facem asta si asta, CA DE-ACOLO NE VINE PAINEA!" Salut voios de pionier cunoscatorilor!)
Asa, ziceam de peizanime si de gandul ei obsesiv la haleala, multa si pe gratis. Pai, poftim, mancare multa, moca si taraneasca pe deasupra:

miercuri, 6 mai 2009

Ca tot sunt eu visul mamelor cu fiice de maritat

Cred ca sunt primul tip din ultimii, nu stiu, 20 de ani, zic si eu, care a intrat intr-un magazin de nasturi. Cine-ar fi crezut ca unu' cu casti in urechi, cu aspect mai militaros, asa (aveam o camasa kaki), ras in cap, ar fi putut intra intr-un magazin de-asta, rezervat exclusiv femeilor, zic eu, mai ales celor la care, in cartea de munca, la profesie, le scrie "casnica"? In fine, cautam un nasture...
Inauntru, era o tantica din categoria de mai sus sau pensionara, oricum, care cred ca asta facea in majoritatea timpului, cosea nasturi, si mai era si o fata tanara, cu ochelari, probabil studenta la teologie, filosofie, literatura, ceva de genul asta, care mai mult ca sigur sta la camin undeva in Fundeni sau Magurele. Si hop top!, apar si eu si intreb de un nasture gri! Mai simteam cam stanjenit, plm, n-oi fi eu vreun mare smecher, da' orisicum, intr-un magazin de nasturi? O intreb pe tanti aia care vindea de nasturele ala, la care ea imi raspunde cu o acreala de-am regretat instantaneu c-am intrat: "N-am! E greu sa gasesti nasturi care sa semene unu' cu altu'". "Da' mai stiti alt magazin de genu' asta?" (Ca sa vezi, prinsesem gustul, de-acuma numa' in magazine de nasturi as fi intrat). Vanzatoarea se uita inainte, demn - ce i-o fi trecut prin cap,"dom'le, da' tu ma intrebi acu' de concurenta?" - si imi raspunde printre dinti, si mai acru: "Mai e unu' pe Selari... si la magazinul Victoria... si mai e unu' si la Piata Obor..." Ahaa, ia uite ce multe sunt!
N-am mai fost si la astea, da' seara am cusut la nasturii pe care ii aveam deja de mi s-au impaienjenit ochii.

luni, 4 mai 2009

La bataie, inainte!

E luni dimineata. Te trezesti. Intr-un caz fericit, te speli pe dinti (in cazul si mai fericit in care mai ai ce spala) si dupa aia te apuci sa iti faci cafeaua. Buuuun, si cat iti bei tu cafeaua, incepi sa te gandesti. La ce? Pai, uite, de exemplu, te mananca pe umar, sa zicem. Hmm, oare de ce? Poate ca e de la sapun, unul cam ieftin si cam prost, ce-i drept, dar poate ca e de la un tantar. Aaa, tantari acuma? De unde or fi aparut? Asta e din cauza vremii, s-a facut cald si na, au aparut tantarii. Dar continui sa te gandesti: ba, da' cam repede s-a facut cald anu' asta. Mda, normal ca s-a facut, asta e de la clima, adica, de la incalzirea globala. Si incalzirea asta globala, de unde vine ea, asa? Cum de unde, de la americani, 'tu-le muma-n cur, Doamne iarta-ma, ca asta-i ravnire la femeia altuia, porunca 10... Dar si daca nu o fi de la americani si o fi de la rusi? Sau de la chinezi, ca astia-s multi al dracu'... ups, iar l-am pomenit, Doamne apara si pazeste, si daca respira ei toti deodata, se face sauna! Deci, americanii, rusii sau chinezii? Da' UE, UE n-o fi avand nimic de-a face cu asta? Sau NATO... pai cum, nene, cu tancurile alea, pai ce fum scot alea... uite de-aia apare efectu' de sera. Ia gata, ce UE, ce NATO, haida de, afara! Nu ne trebuie nici UE, nici NATO. Si nici Rusia. Impartiali, asa tre'sa sa fim. Sa nu tinem decat cu aia care au dreptate. Asa-i cel mai intelept.
Si uite-asa, din gand in gand, de la mic, la mare, de la aici, la pretutindeni, de la de la local, la global, ajungi la cateva idei care iti suna misto de tot. Atat de misto, incat incepi sa le pui pe foaie, spunandu-ti "Frate, nu se mai poate, tre' s-o fac!" Si o faci:
http://bataiosu.wordpress.com/2009/05/02/bataiosu-marian-s-a-decis-sa-candideze-pentru-presedintie/