Miorita feat. Bisisica

Nu stiu ce am in ultima vreme, dar, cat de refractar am fost eu in general, dar cat de tare il duc pe nu in brate acuma, fereasca sfantu'! De-aia am si dat cam rar pe aici in ultima vreme - si asta, dar si faptul ca nu mi s-a parut nimic teribil de interesant ca sa fie mentionat. Bine, asta ca si cum chestiile de pana acum au fost intr-atat de interesante, incat n-am putut dormi noptile pana nu le-am asternut aici, iar cei care mai butoneaza pagina asta, la fel si ei, nici nu au indraznit sa clipeasca inainte de a termina textele de teama de a nu se pierde vraja. Deci, cum ziceam, de asta nici nu prea am mai trecut pe aici.
Bine, nu ca ar fi ceva nou asta cu "N-am chef sa fac aia, n-am chef sa fac ailalta!" Noutatea survine in momentul in care, acum, stiu - ma rog, stiu... nu stiu, dar zic si eu asa - si de ce nu am chef. Pentru ca nu am, maiculita doamne, niciun beneficiu, haha. Da, eu si cu Ilie Moromote, ca si ala, in volumul doi, nu mai citea ziarul sa vada care mai e ocupatiunea mintala a romanului, ci isi punea mereu problema inainte de a face ceva daca acel ceva ii aduce vreun beneficiu. Si, cum se pare ca nu erau foarte multe lucruri care sa ii aduca beneficii, nu le mai facea pe celelalte.
Revenind la mine, ma surprind deseori intrebandu-ma "Bun, si, dupa aia?" inainte de a iesi in oras, sa zicem . De fapt, intrebarea asta cu beneficiile apare cel mai des sub forma "La ce bun?" si se refera, cel mai probabil, la posibilitatea, sa-i zicem asa, desi e destul de imposibila posibilitatea asta, de a, cum sa ma exprim eu ca sa sune ca in revistele glossy, posibilitatea de a incepe o relatie stabila. Haha. Mama, si cand apare automat raspunsul "La nimic, normal", asa ma apuca o lancezeala...
Mi-aduc aminte cum, in clasa a 8-a, cand studiam, sanchi, Miorita, ni se vorbea de, vrajeli, comuniunea cu natura, nu stiu ce (apropo, in perioada aia, clasa a 8-a, a 9-a, toate personajele din manualul de romana voiau sa comunice cat mai indeaproape cu natura. Si ala din Miorita, si cel care privea fara de tinta-n sus intr-o salbatica splendoare, vedea Ceahlaul la apus, departe-n zari albastre dus, si mai erau cativa clienti). Mda, comuniune cu natura... Caca maca! Intotdeauna baciul moldovean dornic de o cat mai grabnica imperechere cu mama natura (chiar, ce-ar fi zis oare daca ar fi vazut-o pe aia de la "Ciao, Darwin!"?) sub atenta obladuire a brazilor si a paltinasilor mi s-a parut un luzar. Cine stie daca nu cumva i-a trecut si lui prin scafarlie (si acum, sa fac gluma aia fumata, inainte de a-i trece tot pe acolo securea baciului vrancean si a celui ungurean, haha!) intrebarea asta, pusa, normal, in versuri:

"Ia zii, bai Labus
Sa dau un preemptive strike,
Asa cum da Bush?
Si daca pun mana
Si dau si cu biciu
Spune-mi, Miorito,
E vreun beneficiu?"

La care constiinta, cu glas de miorita nazdravana, trebuie sa-i fi raspuns, tot in versuri, ca deh, suntem in balada:

"Bee, bee, pai, nu cine stie ce!"