Miorita feat. Bisisica

Nu stiu ce am in ultima vreme, dar, cat de refractar am fost eu in general, dar cat de tare il duc pe nu in brate acuma, fereasca sfantu'! De-aia am si dat cam rar pe aici in ultima vreme - si asta, dar si faptul ca nu mi s-a parut nimic teribil de interesant ca sa fie mentionat. Bine, asta ca si cum chestiile de pana acum au fost intr-atat de interesante, incat n-am putut dormi noptile pana nu le-am asternut aici, iar cei care mai butoneaza pagina asta, la fel si ei, nici nu au indraznit sa clipeasca inainte de a termina textele de teama de a nu se pierde vraja. Deci, cum ziceam, de asta nici nu prea am mai trecut pe aici.
Bine, nu ca ar fi ceva nou asta cu "N-am chef sa fac aia, n-am chef sa fac ailalta!" Noutatea survine in momentul in care, acum, stiu - ma rog, stiu... nu stiu, dar zic si eu asa - si de ce nu am chef. Pentru ca nu am, maiculita doamne, niciun beneficiu, haha. Da, eu si cu Ilie Moromote, ca si ala, in volumul doi, nu mai citea ziarul sa vada care mai e ocupatiunea mintala a romanului, ci isi punea mereu problema inainte de a face ceva daca acel ceva ii aduce vreun beneficiu. Si, cum se pare ca nu erau foarte multe lucruri care sa ii aduca beneficii, nu le mai facea pe celelalte.
Revenind la mine, ma surprind deseori intrebandu-ma "Bun, si, dupa aia?" inainte de a iesi in oras, sa zicem . De fapt, intrebarea asta cu beneficiile apare cel mai des sub forma "La ce bun?" si se refera, cel mai probabil, la posibilitatea, sa-i zicem asa, desi e destul de imposibila posibilitatea asta, de a, cum sa ma exprim eu ca sa sune ca in revistele glossy, posibilitatea de a incepe o relatie stabila. Haha. Mama, si cand apare automat raspunsul "La nimic, normal", asa ma apuca o lancezeala...
Mi-aduc aminte cum, in clasa a 8-a, cand studiam, sanchi, Miorita, ni se vorbea de, vrajeli, comuniunea cu natura, nu stiu ce (apropo, in perioada aia, clasa a 8-a, a 9-a, toate personajele din manualul de romana voiau sa comunice cat mai indeaproape cu natura. Si ala din Miorita, si cel care privea fara de tinta-n sus intr-o salbatica splendoare, vedea Ceahlaul la apus, departe-n zari albastre dus, si mai erau cativa clienti). Mda, comuniune cu natura... Caca maca! Intotdeauna baciul moldovean dornic de o cat mai grabnica imperechere cu mama natura (chiar, ce-ar fi zis oare daca ar fi vazut-o pe aia de la "Ciao, Darwin!"?) sub atenta obladuire a brazilor si a paltinasilor mi s-a parut un luzar. Cine stie daca nu cumva i-a trecut si lui prin scafarlie (si acum, sa fac gluma aia fumata, inainte de a-i trece tot pe acolo securea baciului vrancean si a celui ungurean, haha!) intrebarea asta, pusa, normal, in versuri:

"Ia zii, bai Labus
Sa dau un preemptive strike,
Asa cum da Bush?
Si daca pun mana
Si dau si cu biciu
Spune-mi, Miorito,
E vreun beneficiu?"

La care constiinta, cu glas de miorita nazdravana, trebuie sa-i fi raspuns, tot in versuri, ca deh, suntem in balada:

"Bee, bee, pai, nu cine stie ce!"

Tigara din timpul

N-as spune chiar ca ma fascineaza toaletele - desi o raita pe la bude, prin felul in care se prezinta, iti poate da o multime de indicii despre "specificul locului". Am inteles ca e chiar o intreaga teorie despre ce semnifica diversele moduri de utilizare a wc-urilor, despre ce, cat si cum faci acolo, ma rog, nu mai insist.
Exista insa un mare mister pentru mine referitor la toalete, care nu inceteaza sa ma minuneze de fiecare data cand dau ochii cu asta:

Evident, ce ma tot intreb eu este de ce se mai chinuie astia sa stinga mai intai tigara pe capacul bazinului, cand oricum, dupa aia, arunca in apa chistocul? Si pe langa asta, se mai ridica o problema: pe dansa, pe dansa cine o tine, in timpul procesului de stingere? Nu stiu altii cum sunt, poate au ajuns la un nivel de dexteritate care le permite sa se descurce cu o singura mana - aia stanga, ca in principiu cu dreapta tii tigara de obicei - dar eu, daca nu imi folosesc ambele maini cand ma duc la buda...

O zi din viata lui Kolima Kolimovici

Se adunasera deja mai multi oameni in fata intrarii, intr-o coada ce serpuia pana aproape de cantine. Paznicul se uita pe hartiile lor si, daca erau in regula, ii lasau sa intre. Odata ajunsi in zona interioara, oamenii se raspandeau care incotro. Unii fumau, cativa se asezasera care pe unde apucasera, iar cei mai multi se stransesera intr-o alta coada, destul de lunga, pentru a-si mai lua ceva de-ale gurii. Eu nu, desi incepusera sa imi ghioratie matele.

Am intrat apoi in intuneric, pasind cu atentie sa nu ne impiedicam. Simteam cum mi se face tot mai foame si ma intrebam cum voi rezista pana la sfarsit. Ajunsi la locul destinat noua, ne-am strans toti lucrurile in jurul nostru sa fim siguri ca nu dispar.

Gata, incepe. Inima imi batea cu putere, nu stiu de ce. Trebuia sa nu ma gandesc ca mi-e foame, trebuia sa fiu atent la ce se intampla in jurul meu. Acolo, in fata mea, oamenii incepusera deja sa moara. Soldatii ii gasisera pe cativa care se ascundeau in niste unghere si ii mitraliasera fara macar sa se uite cine sunt, trasesera la intamplare. Zgomotul pistoalelor lor automate lor mi-a bubuit in creieri, incat mi-a venit sa imi puna mainile la urechi, sa nu mai aud. Dar nici chiar acest masacru nu m-a putut face sa uit cum parca mi se face gaura in stomac. Stateam in intuneric si luminitele pe care le vedeam ici-colo parca incepusera sa se miste, sa joace, sa se amestece intre ele. Imi treceam mainile prin capul meu ras si incercam sa alung senzatia de sleiala pe care mi-o dadea faptul ca trecusera 10 ore de cand pusesem ceva, nu cine stie ce, in gura. Da, mancasem ceva, dar cred ca ce contribuia cel mai mult la senzatia asta tampita ca ma ia cu lesin era faptul ca stiam ca sunt pironit acolo cateva ore si ca nu am cum sa ies. Macar apa de as fi avut, s-o mai pacalesc, dar nici asta nu aveam.

Langa noi, crimele continuau. Se parea ca viata nu facea aici nici cat o ceapa degerata. Una-doua, se gasea cate unul care sa scoata un pistol si ii impuste pe ceilalti. Ba chiar, la un moment dat, un lunetist a reusit sa ucida aproape 300 de oameni, el singur, suit intr-un turn inalt. Oamenii cadeau ca mustele, secerati de gloantele sale.

Intr-o scurta pauza, unul de langa mine si-a aprins o tigara. Imediat, un munte de om, hidos, cu o burta uriasa si niste maini cat niste copaci, un paznic, si-a facut aparitia, l-a luat pe sus pe ala care incepuse sa fumeze si l-a dus cine stie unde. Cineva langa mine a protestat. Eu am tacut, nu am spus nimic. Nu stu de ce, dar mi-a trecut prin minte ca era mai bine ca se intamplase asa...
Intre timp, burta mea continua sa ceara de mancare. mai rau, incepuse sa ma doara si capul si ma intrebam daca nu cumva o sa ma ia ameteala la plecare. Trebuiau coborate niste trepte si ma si vedeam impiedicandu-ma de ele. Iar gandul ca nici la intoarcere nu aveam sa gasesc mare lucru de mancat era de natura sa imi sporeasca si mai mult senzatia de gol naprasnic in stomac.

Dincolo incepusera deja sa se petreaca lucruri mult mai cumplite. Oamenii erau crestati pe frunte cu cutitul, stalciti in bataie cu batele, impuscati in organele genitale, eviscerati, desfigurati cu sute de gloante, arsi de vii si, ce oroare! scalpati. Langa mine, cativa mai sensibili isi pusesera mana la ochi. Degeaba incercau tovarasii lor sa ii linisteasca, privirea lor nu suporta atrocitatile ce se petreceau la cativa pasi de ei.

Slava Domnului, la un moment dat s-a facut brusc lumina. M-am ridicat si, spre umirea si marea mea bucurie, am vazut ca nici pomeneala de ameteli. Da, inca imi era foame, dar nu atat de rau ca pana acum. De unde pana in urma cu cateva minute doar crezusem ca o sa vad negru in fata ochilor, iata-ma acum in picioare, pregatit de drumul de intoarcere. Doar o mica necesitate fiziologica si gata!



Inglorious Basterds e un film misto. Cu niste scene cam violente - deh, Tarantino! - dar misto. Ce-i drept, era bine sa fi mancat si eu ceva inainte, nu sa beau o bere, ca, in doua ore jumate cat a tinut, mi s-au impaienjenit ochii.

Nea Erdinci

Am vazut aseara o frizerie pe Calea Victoriei care arata fix ca acum 20-30 de ani, neschimbata, cu acelasi gen de pardoseala, cu pietricele dintr-alea albe in ciment, cu scaune de pe vremea barbierului din Sevilla, cu faianta alba, ordinara, pe pereti, cu, nici nu stiu cum sa le zic, castile alea sub care isi bagau cucoanele capul sa le stea cocul ferm, ca niste jumatati de ou, cu lumina slaba si, in general, cu aerul ala rece pe care il emanau frizeriile pe vremuri. Si vazand frizeria asta, am avut o revelatie:
Acum destui ani, cand ma ducea maica-mea sa ma tund, eram asa mic, incat nu imi iesea capul deasupra spatarului scaunului si nu putea frizerul sa ma tunda din cauza asta. De aceea, exista o scandura pe care hair stylistul de rit vechi o punea peste cotierele scaunului, iar eu ma asezam pe aceasta scandura. In acest fel, ajungea si scafarlia mea la un nivel la care frizerului ii venea mai usor sa ma tunda.
Ei bine, am constientizat prima data in viata mea ca am crescut cand nu a mai fost nevoie de scandura aia.

P.S. Nea Erdinci e frizerul la care ma duceam sa ma tund. Cum de mult nu mai am ce tunde, n-am mai trecut de cel putin 10 ani pe acolo, dar pun pariu ca si acum suie copiii pe scandura.

Aux musique, citoyens!

Aseara, in atmosfera deosebit de calduroasa si de primitoare a Salii Palatului, tovarasul Yann Tiersen, artist emerit al poporului francez prieten, a cantat - si a incantat - cateva dintre cele mai indragite slagare ale sale.
Animat de o inalta constiinta artistica, tovarasul Yann Tiersen, impreuna cu ceilalti muzicieni prezenti pe scena alaturi de el, a oferit publicului bucurestean un spectacol pe masura valorii sale ridicate. Imbracat modest - cu anumite influente cosmopolite, totusi, la care ne exprimam pe aceasta cale convingerea ca va renunta in viitorul apropiat, si ne referim aici la blugi - cantautorul francez le-a dovedit spectatorilor ca este un virtuoz al vioarei, chitarei si a altor instrumente, puse in slujba crearii unor melodii pe gustul maselor populare. Dovedind ca si-a insusit criticile primite cu ocazia lansarii compozitiilor de pe discul "Good bye, Lenin" - si ca veni vorba, cum adica good bye, Lenin? De Lenin nu ne despartim niciodata, tovarasi! - precum si a celor in care se referea la evolutia pe care anumite elemente cu un grad scazut de constiinta politica ar numi-o fabuloasa a tovarasicii Amelie Poulain, compozitii care, prin ritmul ceva mai lent, denotau un sentimentalism minor, de combatut, tovarasul Tiersen a prezentat aseara o suita de acorduri inflacarate, sustinute de chitari si mai ales de toba - pe care am remarcat, cu o deosebita mandrie, steaua rosie calauzitoare - acorduri ce i-au miscat adanc pe spectatori. Ajunsi in acest punct, ii recomandam pe un ton prietenesc, dar in acelasi timp ferm, tovarasului de la bass ca, pe viitor, sa renunte la atitudinile provocatoare pe care le-a manifestat aseara, cand s-a miscat intr-un mod indecent, contrar eticii proletare, dovedind astfel influente decadente specifice capitalismului putred. Dand dovada de o energie ce nu poate izvori decat din dragostea sa fierbinte pentru muzica dedicata tuturor oamenilor muncii de la orase si... de fapt, numai de la orase, tovarasul Tiersen a reusit sa distruga un arcus de vioara, fapt ce nu l-a impiedicat insa sa daruiasca publicului din preaplinul talentului sau artistic pana la sfarsit. Indragitul interpret francez si-a incheiat initial recitalul dupa o ora, dar a revenit pe scena, la chemarea fierbinte a celor prezenti, pentru inca o jumatate de ora. Intr-un final, cei cinci muzicieni, in frunte cu tovarasul Tiersen, au parasit scena, insotiti de aplauze furtunoase, care s-au transformat in ovatii.
Desigur, au existat si lipsuri, care au constat in completa neutilizare a acordeonului si a pianului, fapt ce a dus la inselarea anumitor asteptari pe care le aveau de la tovarasul Tiersen spectatorii de la Sala Palatului. Alte lipsuri - pe care nu credem ca ne-am indeparta prea mult de adevar daca le-am numi adevarate sabotaje, pentru care trebuie cautati faptasii si pedepsiti exemplar pentru ca astfel de evenimente reprobabile sa nu se mai repete - au constat in proasta sonorizare a anumitor instrumente - spre exemplu, vioara - precum si a vocii, care s-au auzit la un nivel deosebit de scazut, fapt ce constituie o grava abatere de la misiunea asumata de un cantaret de a veni in beneficiul cresterii ridicarii nivelului maselor largi.
Alte lipsuri, neimputabile de aceasta data tovarasului Tiersen, au constat in folosirea, de catre elemente ce au tradat astfel atitudini nesanatoase mic-burgheze, a aparatelor telefonice mobile pe post de camere de luat vederi, in conditiile in care aceste activitati subversive erau strict interzise. Noroc cu spiritul vigilent al tovarasilor din dispozitivul de securitate, care au inabusit din fasa asemenea provocari ordinare.
Dupa recital, s-au putut auzi si cateva pareri pe care noi le-am numi defetiste, neprincipialiste, conform carora spectacolul a dezamagit printr-o prea mare agitatie, fapt ce a provocat anumite tulburari in randurile cetatenilor de pe scaune.
In ceea ce il priveste pe tovarasul Kolima, acesta s-a dovedit si de aceasta data un element provocator, refractar preceptelor constiintei inaintate, marcat de un individualism ce trebuie combatut de fiecare data, fara mila, sfidand prin decizia sa de a asista la spectacol de unul singur.

Autocritica

Eu sunt cel care iti raspunde de fiecare data la telefon.
Eu sunt cel caruia i te plangi.
Eu sunt cel care iti da sfaturi.
Eu sunt cel ale carui sfaturi nu le asculti niciodata.
Eu sunt cel cu care vrei sa iesi in oras doar in lipsa de alternative.
Eu sunt cel la care poti intotdeauna sa ramai peste noapte.
Eu sunt cel pe care il rogi seara sa te ajute cu proiectul de la facultate pe care il ai de predat a doua zi dimineata.
Eu sunt cel caruia ii ceri bani imprumut.
Eu sunt cel care vine sa iti instaleze programe pe calculator
Eu sunt cel care te suna inapoi.
Eu sunt cel pe care il intrebi noaptea cum ajungi acasa cand te-ai ratacit.
Eu sunt cel care nu-ti va purta niciodata cand il jignesti, parasesti sau il uiti.
Eu sunt cel care apreciaza intotdeauna ce faci.
Eu sunt cel care spune extrem de rar "nu pot".
Eu sunt cel care e intotdeauna de vina.
Eu sunt cel pe care iti versi nervii.
Eu sunt cel care nu are niciodata dreptate.
Eu sunt cel care a avut dreptate.

Dansul pinguinului

Si apropo de "votul" de care ziceam mai jos, am remarcat ca la nunti, indiferent de numarul invitatilor, intalnesti cam urmatoarele categorii de persoane:

1. Nuntasul de meserie. Asta e nelipsit de la toate nuntile. De obicei, este un barbat cu o varsta intre 45 si 55 de ani, cu parul usor incaruntit si eventual cu mustata. Probabil lucreaza ca maistru prin vreo intreprindere, ceva, iar insiruirea "apartament cu doua camere, confort 2, cartier muncitoresc, maxim Logan, doi copii, concediu la parinti, la tara" il defineste cu exactitate. Are un costum cam ponosit, in general, gri, care ii sta lalau, asa, cu manecile mult prea lungi si pantalonii mult prea largi. Daca te uiti cu atentie, probabil vezi ca manecile au coate, iar pantalonii, genunchi, de la atata purtat. E primul care se scoala in picioare la dans. Evident, cand zic dans, nu ma refer la vals sau mai stiu eu ce alte sofisticaciuni, ci la "Pinguinul" si la "brasoveanca", ai caror pasi ii stie la perfectie (fereasca sfantul ca nevasta-sa sa nu fie la fel de priceputa). Cand nu se pricepe - si la niciun gen de muzica ce trece de nivelul, nu stiu, dau la plezneala, Benone Sinulescu, nu se pricepe - va da haotic din maini si din picioare, care se vor balangani pe langa corp ca mebrele unei papusi de carpa agitata de un copchil bezmetic. Efectul - deplorabil, dar in momentele alea nu conteaza, oricum, omul se distreaza. Evident, nuntasul de meserie nu refuza nicio invitatie, o nunta fiind pentru el un bun prilej sa baloteze feluri de mancare pe care acasa mai mult ca sigur ca nu le pupa (sau, cel putin, nu in cantitatile de la nunta). Pe la 2-3, totusi, adica destul de devreme, o taie acasa (oricum, e printre primii sositi).

2. Invitatul aterizat. E de fapt invitata. Pare cam snoaba. In general, e "venita de la Bucuresti" - asta in cazul in care nunta se tine in provincie. Are o figura foarte afectata, nu se amesteca cu meltanimea, sta la masa si sudeaza tigara dupa tigara (de-alea slim, normal). Cand barba-su, care se simte excelent, mai da pe la ea pe la masa, ea tot trage de el sa plece mai repede. El nu si nu, e aghezmuit bine si se intoarce in scurt timp in mijlocul horei, cu si mai mare chef, lasand-o pe asta cu ochii in soare. Las' ca o sa-i faca ea o scena acasa, la intoarcere, ca a lasat-o "singura printre taranii astia". Naspa ca depinde de cardul lui...

3. Prietenul de-o viata. Il cunosti de la o posta. De obicei, e primul care se imbata (e posibil chiar sa fie matol inca dinainte de a incepe nunta propriu-zisa) - sau, in orice caz, e cel care se imbata cel mai rau. Doar se insoara cel mai bun prieten al lui, nu? E de gasit in permanenta in preajma mirelui, oricunde ar fi acesta, si tine sa-si etaleze prietenia fata de el prin pupaturi si imbratisari repetate, ca si prin chiote emise periodic. Nu mai e nevoie sa mentionez faptul ca el e cel care va fura mireasa si ca in 99,9% din cazuri va cere ca rascumparare cateva sticle de whiskey. Si pot sa pun pariu ca el a fost si cel care a organizat seara burlacilor. La nunta, va face multe glume, majoritatea porcoase si in gura mare - lui i se permite. In plus, mai ales daca a venit neinsotit, se va da la orice gagica ce trece prin raza lui de actiune - care, dat fiind nivelul sau ridicat de alcoolemie, este foarte mare. De la invitate, pana la chelnerite, nimic nu rateaza. Evident, este tratat cu refuz, dar nu se supara. Next!

4. Luzarul. Are cam 16-18 ani, uneori chiar mai mult, poate sa treaca si de 20. Inca mai are cosuri pe fata - de fapt, are o afectiune din cauza careia nici nu ii vor trece foarte curand. Este mai degraba inaltut, slab si teribil de cocosat. Din profil, seamana cu un semn de intrebare. Are o freza ingrozitoare, cum o da Dumnezeu, si un soi de mustacioara pe care nu si-o rade de teama ca ii va creste si mai mare, si el inca nu vrea mustata. E imbracat intr-un costum mult prea mare pentru el, care sta pe el ca pe gardul politiei, dar care corespunde pe deplin notiunilor parintilor sai despre estetica. Pentru ca, apropo, intotdeauna luzarul va veni cu parintii, langa care va si sta, de altfel, toata nunta. Este tratat cu maxima condescendenta de catre ceilalti invitati de la masa, si in special de catre mireasa, care e posibil sa ii acorde un dans, sa nu se simta asta complet pe dinafara. Va primi exclamatii de genul "Vai, dar ce mare te-ai facut!", a caror continuare, in mintea celor care le fac, mai mult ca sigur ca este "... si tot labagiu ai ramas!"

5. Parasuta. Nu e nunta la care sa nu fie si una-doua-trei petarde. In mod oarecum surprinzator, parasuta va veni la nunta neinsotita - de inteles, totusi, daca ne gandim ca poate astfel e agatata de vreun "domn generos". E posibil sa fie imbracata intr-o rochie foarte scurta, desi, contrar asteptarilor, nu asta e tinuta lor obisnuita. Nu, curva va veni nunta imbracata intr-o rochie, ce-i drept, foarte decoltata - eventual, are si silicoane - dar a carei principala caracteristica este despicatura. Fie ca-i lunga pana la glezne, fie ca se opreste pe undeva in zona genunchiului, rochia curvei de nunta este extrem de despicata intr-o parte - de obicei, pana pe la sold (nu neg ca m-am benoclat suficient cat sa remarc chestia asta). Si, of course, e foarte stramta. Ca are tocuri de minim 10 centimetri e de la sine inteles - mai ales ca parasuta nu e foarte inalta, ba chiar dimpotriva. E bruneta si foarte bronzata, indiferent de perioada in care are loc nunta. Solarul sa traiasca! Aceasta tinuta nu o impiedica insa absolut deloc sa participe cu frenezie la toate horele. Ca veni vorba, curvistina de la nunti e foarte sociabila cu toata lumea, fiind preferata mai ales de nuntasul de meserie (v. punctul 1). Apropo, asta e un alt motiv pentru care acesta din urma da curs tuturor invitatiilor la nunti: sunt singurele ocazii in care poate atinge o gagica buna. In majoritatea cazurilor, legaturile parasutei cu mirii sunt destul de neclare. Probabil e fiica vreunuia dintre invitati, dar se poate sa fie si o prietena din copilarie care a luat-o pe cai gresite. In cazul asta din urma, se va manifesta extrem de afectuos cu mireasa (caci de obicei e o prietena din copilarie de-a miresei), punand-o pe aceasta intr-o situatie usor stanjenitoare.

6. Invitatul inocent. Asta pare ca nu stie pe nimeni de la nunta si nimeni nu il stie pe el. Cu toate acestea, sau poate tocmai din acest motiv, e binevoitor cu toti, destul de sociabil si participa cu destul de multa tragere de inima la toate dansurile si activitatile. E vesnic zambitor, "se trage in poza" cu mirii, daca i se ofera ocazia, lasa o suma rezonabila si, in general, se simte destul de bine. Probabil, e vreun invitat de-al nasilor. Nu iese in evidenta prin absolut nimic. Bea rezonabil, mananca rezonabil, danseaza rezonabil si e imbracat rezonabil. E amuzant de urmarit reactia mirilor in momentul in care sunt felicitati de un personaj apartinand acestei categorii. Ii zambesc, se lasa imbratisati de el, stau la poza, dar ceva in privirea lor spune "Asta cine dracu' mai e?"

7. Ratatul. E cel mai nedorit personaj, dar, spre nefericirea insurateilor, din te miri ce motiv, trebuie si asta invitat. E imbracat groaznic, cu un costum vai mama lui, daca il are si pe asta, si face o evidenta nota discordanta pana si fata de cel mai de prost gust imbracat nuntas. Cei care nimeresc la masa langa el le vor purta mult timp ranchiuna mirilor pentru faptul ca i-au asezat la masa langa asta, deoarece ratatului poate ii place sa se parfumeze, dar nu ii place deloc sa se si spele inainte. In plus, mananca urat. Si mult. Si bea si mai mult. Apropo de bautura, daca e vreun personaj la o nunta care chiar pica sub masa de beat, asta e. Cand se danseaza, asta trece impleticindu-se printre dansatori si se impiedica de toti, in drumul lui caznit catre baie, de unde se intoarce cu prohabul deschis sau pantalonii uzi in jurul aceluiasi prohab. De obicei, vine la nunti neinsotit (chiar asa, cine dracu' ar sta cu el?) si nu m-as mira foarte tare sa spele putina fara sa mai cotizeze cu vreun sfant la bunastarea ulterioara a mirilor.

8. Taranul. Si astia-s o pacoste (in cea mai mare parte a cazurilor), dar si astia sunt cum-necum invitati. Un grad vag de rudenie face posibila prezenta lor la nunta. Costumul luat parca de la mana a saptea, pantofii scalciati, baticul din cap, sosetele albe (luate special pentru nunti, probabil aceleasi la toate) la pantofi inchisi la culoare, bluza patata, ciorapii carora li s-au dus toate firele, iata elementele de identificare ale acestui cuplu - caci taranul va veni si cu soata. Cea mai importanta caracteristica a lor se manifesta plenar la momentul darului. Daca e cu strigare, taranul se va scula in picioare si va spune "Nemancat, nebaut", dupa care va mentiona o suma jenanta. Nu stiu ce sa zic, nu-mi fac iluzii ca personajele respective chiar nu au mancat si nu au baut, dar e posibil ca, stiind ca vor decarta o suma derizorie, sa manance si sa bea asa, mai cu fereala. Adica, nu ca ar mai lasa ceva in farfurie sau ca ar mai sari peste vreun fel, dar cel putin nu lasa sa se vada ca se bat calicii la gura lor, cum face, de exemplu, ratatul.

9. Mancaii. Umflatii astia vin in cuplu si nu se ridica de la masa. Ei au venit la nunta sa manance, altceva nu ii intereseaza. Cand toata lumea e in picioare, danseaza sau face orice altceva, astia infuleca.

10. El futadore. Asta e imbracat intr-un costum cambrat, e gelat si dus des pe la sala. Normal, vine neinsotit, poate pica ceva. Cand trece pe langa o masa la care sta vreo gagica ce corespunde - de fapt, pentru el, cam toate corespund, cantitatea conteraza, nu calitatea - face tot posibilul sa nu se uite la ea, sa para asa, misterios, poate chiar un pic ingandurat. Evident, insa, trage cu coada ochiului de mama focului sa vada daca a starnit vreo reactie. Danseaza, cum sa zic eu, demn, fara a se destrabala, caci nu ar cadra cu imaginea lui de don juan. Bea putin, cat sa se inveseleasca putin, dar e posibil si sa nu bea deloc. Daca imbarliga vreuna si trebuie sa o duca cu masina sa o...?

11. Fata batrana. Nu e chiar asa batrana, dar oricum, are undeva pe la 30 de ani, usor peste. De obicei, e inaltuta si grasa, uneori chiar foarte grasa. Probabil inca virgina. A venit cu parintii, care, saracii, se duc la toate nuntile doar-doar o gasi si fiica lor pe vreunul la aceste nunti, sa se marite naibii si ea odata. Cand mireasa arunca buchetul, e in primele randuri in spatele ei si, dat fiind gabaritul, cam ea il si prinde (ar fi interesant de vazut cam cate buchete are acasa...) Pleaca printre ultimii, tot sperand ca poate-poate o remarca cineva, oricine. In afara de nuntasul de serviciu (care si asta, se manifesta destul de disperat, asta probabil pentru ca reprezentantii categoriei, avand varsta pe care o au, traverseaza midlife crysis, desigur, la un nivel primitiv) si, poate de luzar, impins de la spate de parinti. In cazul asta, ei sunt viitorul cuplu format dintr-un barbat sfrijit, vai de capul lui, si o femeie trupesa, ce pare sa-l domine (si chiar il domina) pe care ii mai vezi uneori pe strada si te miri cum dracu' s-au gasit. Ei, uite-asa s-au gasit.

12. Baba. Venita de la sat, probabil bunica vreunuia dintre insuratei, sau vreo alta ruda mai indepartata, si baba e o prezenta absolut nelipsita de la nicio nunta. Pe la 12 noaptea, cel mai tarziu, inchina steagul si se duce sa se culce. Zambeste incontinuu, dar si lacrameaza in acelasi timp. De obicei, e usor senila.

13. Rebelul de serviciu. Sare in evidenta de la un kilometru prin faptul ca e cam singurul care nu e imbracat la costum, ci in blugi. Daca vrea sa mai pastreze niste aparente, isi pune totusi un sacou, o camasa calcata si poate si o cravata, sau macar o esarfa. Daca nu, va pune pe el exact ce pune si cand se duce la un bar, club etc., ba poate inca haine si mai fistichii. Niciodata nu se va barbieri doar pentru ca merge la o nunta. Doar e boem... Ceilalti il vad ca fiind "artist", dar o zic in sensul negativ al cuvantului. Biensur, in 90% din cazuri, nu e deloc artist, sau nu e artist in sensul obisnuit al cuvantului, adica poet, scriitor, pictor sau mai stiu eu ce. Ei, el se simte bine asa si incorsetat daca ar purta costum, dar un alt motiv pentru care se duce imbracat asa, nemarturisit, este acela ca vrea totusi sa iasa in evidenta. Si, in plus, e si cam gica-contra el asa. Singur vine, singur pleaca si nici nu starneste impresii prea grozave celor veniti imbracat conform standardului (el zice ca nici nu il intereseaza, dar de fapt il cam intereseaza...)

14. Lovelarul. In majoritatea cazurilor, are o moaca de stupid, dar poate arata si cum stim noi ca arata toti baietii de bani gata. Poti sa fi aproape sigur ca masina cu care va merge mireasa e masina lui (mai ales daca nasul nu da pe spate audienta cu masina sa). Daca e genul ingalat, va fi binevoitor cu toata lumea, daca e genul smecher, nu va pregeta sa o si arate prin rasete puternice, poante grobiene si costume care evident au costat o gramada (dar de prost gust, normal). Isi va manifesta prietenia cu mirii prin decartarea unei sume uriase, pe care nu se va putea abtine sa nu o faca publica de la microfon, desi nu e obligatoriu sa fie chiar atat de bun prieten cu cei doi. Poate veni insotit, caz in care partenera va arata ca orice parvenita, cu auraretul de pe lume la degete, gat si maini si cu un aer sclifosit (poate proveni din categoria de la numarul 2), dar despre care poti sa bagi mana in foc ca, la un moment dat, a facut parte cu brio din categoria evocata la numarul 5. De altfel, acest personaj, lovelarul, in varianta neinsotit (desi nu ar fi o problema nici daca vine cu partenera, genul asta de femei sunt interschimbabile) este principalul motiv pentru care domnisoarele de la 5 vin la nunti. Si, pentru unii miri, principalul motiv pentru care nunta insasi are loc.