joi, 3 septembrie 2009

Jos

Intotdeauna, in autobuze, metrouri si alte mijloace de transport, m-a enervat stilul pensionarimii de a se duce glont la scaune, sa se aseze, chiar daca pentru asta trebuia sa imbranceasca un calator pasnic, ce s-ar fi dat oricum din calea lor daca ar mai fi avut timp sa o faca (moi, evidement). Zic eu pensionari, dar multi fac asa. E un spectacol dezagreabil sa vezi 10-15 persoane care abia asteapta sa se deschida usile autobuzului ca sa navaleasca inauntru, de parca s-ar lupta sa prinda ultimul loc pe ultima naveta ce paraseste Pamantul pe cale sa fie lovit de un asteroid, nu un cacat de scaun pe care isi aseaza cururile pentru 4-5 statii (la Carrefour Militari e lectie de manual. Acolo fiind capat de linie, toti taranii care au doua pungi cu ulei si zahar luat cu 3000 mai ieftin si care tin cu tot dinadinsul sa ajunga in oras stand pe scaun calculeaza cu o acuratete demna de o cauza mai buna locul exact in care va opri autobuzul, astfel incat sa se pozitioneze cu precizie fix in dreptul usilor. Dar aici, la Carrefour Militari, toti o fac, nu numai pensionarii).
Cum ziceam, e iritant sa vezi o multime de babiconi cum mai-mai ca rup usile ca sa fie siguri ca prind un scaun liber, nemaitinand cont nici de faptul ca intre ei si scaun mai sunt si alti cetateni (ahh, ce imi place mie cuvantul asta, "cetatean". Cand il aud, nu stiu de ce, ma gandesc numai la panourile alea de dinainte de '89, sau gazetele de perete. Erau niste aviziere prin fata blocurilor, unde tovarasul presedinte de bloc scria tot felul de anunturi de-astea de trai in comun, atingand asa-numitele "probleme cetatenesti": nu mai scuturati covoarele intre orele x si y, pastrati linistea intre orele x si y etc.)
Ei, dar macar astia sunt de inteles. Pe ei nu ii mai ajuta picioarele, stau inghesuiti, tineretul bovin n-are niciun stres in a le spune replica aia cu "te cauta moartea pe-acasa si matale te plimbi prin oras" si cate si mai cate. Dar ce te faci cu astia pana-n 20 si ceva de ani, care si ei se reped ca un taur la culoarea rosie (ma rog, daca chiar asa o fi, ca citisem pe undeva ca e vrajeala asta cu culoarea rosie care ii innebuneste pe tauri, lor cica le sare tandara de la capa aia, sau cum se numeste, pe care o flutura toreadorii pe la moaca lor) cand vad un scaun ramas neocupat prin cine stie ce minune? Parca-s teleghidati, frate! Unii mai incearca sa pastreze aparentele, si doar grabesc pasul, cum faci atunci cand, sa zicem, esti vreun sefulet la costum care vrea sa vada o gagica mai de aproape, dar nu te lasa prestanta pe care crezi ca o ai imbracat la costum; nu se cade ca tu, domn la costum, sa alergi, mai ales dupa toate pitipoancele, si atunci doar grabesti pasul. Altii, insa, lasa dracu' si jena si tot si pur si simplu alearga. In acelasi timp cu alti cativa. Parca ar juca aia, "Stop ales!", sau cum ii spuneam in copilarie.
Dar ce mi se pare si mai naspa este nu goana efectiva, ci... offff! satisfactia netarmurita care li se citeste pe chip dupa ce reusesc sa-si adjudece locul ala liber. Unora, chiar fericirea. Radiaza, nu alta! Se uita triumfatori in jur, sau cu aerul ca acus pun mana pe telefon si o suna pe mama, tata, prietena cea mai buna, sot, sotie, amant, amanta, sa ii impartaseasca vestea cea mare: stau jos in autobuz. Cat? Eee, cat... O statie, cat sa stea?