Tigara din timpul

N-as spune chiar ca ma fascineaza toaletele - desi o raita pe la bude, prin felul in care se prezinta, iti poate da o multime de indicii despre "specificul locului". Am inteles ca e chiar o intreaga teorie despre ce semnifica diversele moduri de utilizare a wc-urilor, despre ce, cat si cum faci acolo, ma rog, nu mai insist.
Exista insa un mare mister pentru mine referitor la toalete, care nu inceteaza sa ma minuneze de fiecare data cand dau ochii cu asta:

Evident, ce ma tot intreb eu este de ce se mai chinuie astia sa stinga mai intai tigara pe capacul bazinului, cand oricum, dupa aia, arunca in apa chistocul? Si pe langa asta, se mai ridica o problema: pe dansa, pe dansa cine o tine, in timpul procesului de stingere? Nu stiu altii cum sunt, poate au ajuns la un nivel de dexteritate care le permite sa se descurce cu o singura mana - aia stanga, ca in principiu cu dreapta tii tigara de obicei - dar eu, daca nu imi folosesc ambele maini cand ma duc la buda...

O zi din viata lui Kolima Kolimovici

Se adunasera deja mai multi oameni in fata intrarii, intr-o coada ce serpuia pana aproape de cantine. Paznicul se uita pe hartiile lor si, daca erau in regula, ii lasau sa intre. Odata ajunsi in zona interioara, oamenii se raspandeau care incotro. Unii fumau, cativa se asezasera care pe unde apucasera, iar cei mai multi se stransesera intr-o alta coada, destul de lunga, pentru a-si mai lua ceva de-ale gurii. Eu nu, desi incepusera sa imi ghioratie matele.

Am intrat apoi in intuneric, pasind cu atentie sa nu ne impiedicam. Simteam cum mi se face tot mai foame si ma intrebam cum voi rezista pana la sfarsit. Ajunsi la locul destinat noua, ne-am strans toti lucrurile in jurul nostru sa fim siguri ca nu dispar.

Gata, incepe. Inima imi batea cu putere, nu stiu de ce. Trebuia sa nu ma gandesc ca mi-e foame, trebuia sa fiu atent la ce se intampla in jurul meu. Acolo, in fata mea, oamenii incepusera deja sa moara. Soldatii ii gasisera pe cativa care se ascundeau in niste unghere si ii mitraliasera fara macar sa se uite cine sunt, trasesera la intamplare. Zgomotul pistoalelor lor automate lor mi-a bubuit in creieri, incat mi-a venit sa imi puna mainile la urechi, sa nu mai aud. Dar nici chiar acest masacru nu m-a putut face sa uit cum parca mi se face gaura in stomac. Stateam in intuneric si luminitele pe care le vedeam ici-colo parca incepusera sa se miste, sa joace, sa se amestece intre ele. Imi treceam mainile prin capul meu ras si incercam sa alung senzatia de sleiala pe care mi-o dadea faptul ca trecusera 10 ore de cand pusesem ceva, nu cine stie ce, in gura. Da, mancasem ceva, dar cred ca ce contribuia cel mai mult la senzatia asta tampita ca ma ia cu lesin era faptul ca stiam ca sunt pironit acolo cateva ore si ca nu am cum sa ies. Macar apa de as fi avut, s-o mai pacalesc, dar nici asta nu aveam.

Langa noi, crimele continuau. Se parea ca viata nu facea aici nici cat o ceapa degerata. Una-doua, se gasea cate unul care sa scoata un pistol si ii impuste pe ceilalti. Ba chiar, la un moment dat, un lunetist a reusit sa ucida aproape 300 de oameni, el singur, suit intr-un turn inalt. Oamenii cadeau ca mustele, secerati de gloantele sale.

Intr-o scurta pauza, unul de langa mine si-a aprins o tigara. Imediat, un munte de om, hidos, cu o burta uriasa si niste maini cat niste copaci, un paznic, si-a facut aparitia, l-a luat pe sus pe ala care incepuse sa fumeze si l-a dus cine stie unde. Cineva langa mine a protestat. Eu am tacut, nu am spus nimic. Nu stu de ce, dar mi-a trecut prin minte ca era mai bine ca se intamplase asa...
Intre timp, burta mea continua sa ceara de mancare. mai rau, incepuse sa ma doara si capul si ma intrebam daca nu cumva o sa ma ia ameteala la plecare. Trebuiau coborate niste trepte si ma si vedeam impiedicandu-ma de ele. Iar gandul ca nici la intoarcere nu aveam sa gasesc mare lucru de mancat era de natura sa imi sporeasca si mai mult senzatia de gol naprasnic in stomac.

Dincolo incepusera deja sa se petreaca lucruri mult mai cumplite. Oamenii erau crestati pe frunte cu cutitul, stalciti in bataie cu batele, impuscati in organele genitale, eviscerati, desfigurati cu sute de gloante, arsi de vii si, ce oroare! scalpati. Langa mine, cativa mai sensibili isi pusesera mana la ochi. Degeaba incercau tovarasii lor sa ii linisteasca, privirea lor nu suporta atrocitatile ce se petreceau la cativa pasi de ei.

Slava Domnului, la un moment dat s-a facut brusc lumina. M-am ridicat si, spre umirea si marea mea bucurie, am vazut ca nici pomeneala de ameteli. Da, inca imi era foame, dar nu atat de rau ca pana acum. De unde pana in urma cu cateva minute doar crezusem ca o sa vad negru in fata ochilor, iata-ma acum in picioare, pregatit de drumul de intoarcere. Doar o mica necesitate fiziologica si gata!



Inglorious Basterds e un film misto. Cu niste scene cam violente - deh, Tarantino! - dar misto. Ce-i drept, era bine sa fi mancat si eu ceva inainte, nu sa beau o bere, ca, in doua ore jumate cat a tinut, mi s-au impaienjenit ochii.

Nea Erdinci

Am vazut aseara o frizerie pe Calea Victoriei care arata fix ca acum 20-30 de ani, neschimbata, cu acelasi gen de pardoseala, cu pietricele dintr-alea albe in ciment, cu scaune de pe vremea barbierului din Sevilla, cu faianta alba, ordinara, pe pereti, cu, nici nu stiu cum sa le zic, castile alea sub care isi bagau cucoanele capul sa le stea cocul ferm, ca niste jumatati de ou, cu lumina slaba si, in general, cu aerul ala rece pe care il emanau frizeriile pe vremuri. Si vazand frizeria asta, am avut o revelatie:
Acum destui ani, cand ma ducea maica-mea sa ma tund, eram asa mic, incat nu imi iesea capul deasupra spatarului scaunului si nu putea frizerul sa ma tunda din cauza asta. De aceea, exista o scandura pe care hair stylistul de rit vechi o punea peste cotierele scaunului, iar eu ma asezam pe aceasta scandura. In acest fel, ajungea si scafarlia mea la un nivel la care frizerului ii venea mai usor sa ma tunda.
Ei bine, am constientizat prima data in viata mea ca am crescut cand nu a mai fost nevoie de scandura aia.

P.S. Nea Erdinci e frizerul la care ma duceam sa ma tund. Cum de mult nu mai am ce tunde, n-am mai trecut de cel putin 10 ani pe acolo, dar pun pariu ca si acum suie copiii pe scandura.

Aux musique, citoyens!

Aseara, in atmosfera deosebit de calduroasa si de primitoare a Salii Palatului, tovarasul Yann Tiersen, artist emerit al poporului francez prieten, a cantat - si a incantat - cateva dintre cele mai indragite slagare ale sale.
Animat de o inalta constiinta artistica, tovarasul Yann Tiersen, impreuna cu ceilalti muzicieni prezenti pe scena alaturi de el, a oferit publicului bucurestean un spectacol pe masura valorii sale ridicate. Imbracat modest - cu anumite influente cosmopolite, totusi, la care ne exprimam pe aceasta cale convingerea ca va renunta in viitorul apropiat, si ne referim aici la blugi - cantautorul francez le-a dovedit spectatorilor ca este un virtuoz al vioarei, chitarei si a altor instrumente, puse in slujba crearii unor melodii pe gustul maselor populare. Dovedind ca si-a insusit criticile primite cu ocazia lansarii compozitiilor de pe discul "Good bye, Lenin" - si ca veni vorba, cum adica good bye, Lenin? De Lenin nu ne despartim niciodata, tovarasi! - precum si a celor in care se referea la evolutia pe care anumite elemente cu un grad scazut de constiinta politica ar numi-o fabuloasa a tovarasicii Amelie Poulain, compozitii care, prin ritmul ceva mai lent, denotau un sentimentalism minor, de combatut, tovarasul Tiersen a prezentat aseara o suita de acorduri inflacarate, sustinute de chitari si mai ales de toba - pe care am remarcat, cu o deosebita mandrie, steaua rosie calauzitoare - acorduri ce i-au miscat adanc pe spectatori. Ajunsi in acest punct, ii recomandam pe un ton prietenesc, dar in acelasi timp ferm, tovarasului de la bass ca, pe viitor, sa renunte la atitudinile provocatoare pe care le-a manifestat aseara, cand s-a miscat intr-un mod indecent, contrar eticii proletare, dovedind astfel influente decadente specifice capitalismului putred. Dand dovada de o energie ce nu poate izvori decat din dragostea sa fierbinte pentru muzica dedicata tuturor oamenilor muncii de la orase si... de fapt, numai de la orase, tovarasul Tiersen a reusit sa distruga un arcus de vioara, fapt ce nu l-a impiedicat insa sa daruiasca publicului din preaplinul talentului sau artistic pana la sfarsit. Indragitul interpret francez si-a incheiat initial recitalul dupa o ora, dar a revenit pe scena, la chemarea fierbinte a celor prezenti, pentru inca o jumatate de ora. Intr-un final, cei cinci muzicieni, in frunte cu tovarasul Tiersen, au parasit scena, insotiti de aplauze furtunoase, care s-au transformat in ovatii.
Desigur, au existat si lipsuri, care au constat in completa neutilizare a acordeonului si a pianului, fapt ce a dus la inselarea anumitor asteptari pe care le aveau de la tovarasul Tiersen spectatorii de la Sala Palatului. Alte lipsuri - pe care nu credem ca ne-am indeparta prea mult de adevar daca le-am numi adevarate sabotaje, pentru care trebuie cautati faptasii si pedepsiti exemplar pentru ca astfel de evenimente reprobabile sa nu se mai repete - au constat in proasta sonorizare a anumitor instrumente - spre exemplu, vioara - precum si a vocii, care s-au auzit la un nivel deosebit de scazut, fapt ce constituie o grava abatere de la misiunea asumata de un cantaret de a veni in beneficiul cresterii ridicarii nivelului maselor largi.
Alte lipsuri, neimputabile de aceasta data tovarasului Tiersen, au constat in folosirea, de catre elemente ce au tradat astfel atitudini nesanatoase mic-burgheze, a aparatelor telefonice mobile pe post de camere de luat vederi, in conditiile in care aceste activitati subversive erau strict interzise. Noroc cu spiritul vigilent al tovarasilor din dispozitivul de securitate, care au inabusit din fasa asemenea provocari ordinare.
Dupa recital, s-au putut auzi si cateva pareri pe care noi le-am numi defetiste, neprincipialiste, conform carora spectacolul a dezamagit printr-o prea mare agitatie, fapt ce a provocat anumite tulburari in randurile cetatenilor de pe scaune.
In ceea ce il priveste pe tovarasul Kolima, acesta s-a dovedit si de aceasta data un element provocator, refractar preceptelor constiintei inaintate, marcat de un individualism ce trebuie combatut de fiecare data, fara mila, sfidand prin decizia sa de a asista la spectacol de unul singur.

Autocritica

Eu sunt cel care iti raspunde de fiecare data la telefon.
Eu sunt cel caruia i te plangi.
Eu sunt cel care iti da sfaturi.
Eu sunt cel ale carui sfaturi nu le asculti niciodata.
Eu sunt cel cu care vrei sa iesi in oras doar in lipsa de alternative.
Eu sunt cel la care poti intotdeauna sa ramai peste noapte.
Eu sunt cel pe care il rogi seara sa te ajute cu proiectul de la facultate pe care il ai de predat a doua zi dimineata.
Eu sunt cel caruia ii ceri bani imprumut.
Eu sunt cel care vine sa iti instaleze programe pe calculator
Eu sunt cel care te suna inapoi.
Eu sunt cel pe care il intrebi noaptea cum ajungi acasa cand te-ai ratacit.
Eu sunt cel care nu-ti va purta niciodata cand il jignesti, parasesti sau il uiti.
Eu sunt cel care apreciaza intotdeauna ce faci.
Eu sunt cel care spune extrem de rar "nu pot".
Eu sunt cel care e intotdeauna de vina.
Eu sunt cel pe care iti versi nervii.
Eu sunt cel care nu are niciodata dreptate.
Eu sunt cel care a avut dreptate.

Dansul pinguinului

Si apropo de "votul" de care ziceam mai jos, am remarcat ca la nunti, indiferent de numarul invitatilor, intalnesti cam urmatoarele categorii de persoane:

1. Nuntasul de meserie. Asta e nelipsit de la toate nuntile. De obicei, este un barbat cu o varsta intre 45 si 55 de ani, cu parul usor incaruntit si eventual cu mustata. Probabil lucreaza ca maistru prin vreo intreprindere, ceva, iar insiruirea "apartament cu doua camere, confort 2, cartier muncitoresc, maxim Logan, doi copii, concediu la parinti, la tara" il defineste cu exactitate. Are un costum cam ponosit, in general, gri, care ii sta lalau, asa, cu manecile mult prea lungi si pantalonii mult prea largi. Daca te uiti cu atentie, probabil vezi ca manecile au coate, iar pantalonii, genunchi, de la atata purtat. E primul care se scoala in picioare la dans. Evident, cand zic dans, nu ma refer la vals sau mai stiu eu ce alte sofisticaciuni, ci la "Pinguinul" si la "brasoveanca", ai caror pasi ii stie la perfectie (fereasca sfantul ca nevasta-sa sa nu fie la fel de priceputa). Cand nu se pricepe - si la niciun gen de muzica ce trece de nivelul, nu stiu, dau la plezneala, Benone Sinulescu, nu se pricepe - va da haotic din maini si din picioare, care se vor balangani pe langa corp ca mebrele unei papusi de carpa agitata de un copchil bezmetic. Efectul - deplorabil, dar in momentele alea nu conteaza, oricum, omul se distreaza. Evident, nuntasul de meserie nu refuza nicio invitatie, o nunta fiind pentru el un bun prilej sa baloteze feluri de mancare pe care acasa mai mult ca sigur ca nu le pupa (sau, cel putin, nu in cantitatile de la nunta). Pe la 2-3, totusi, adica destul de devreme, o taie acasa (oricum, e printre primii sositi).

2. Invitatul aterizat. E de fapt invitata. Pare cam snoaba. In general, e "venita de la Bucuresti" - asta in cazul in care nunta se tine in provincie. Are o figura foarte afectata, nu se amesteca cu meltanimea, sta la masa si sudeaza tigara dupa tigara (de-alea slim, normal). Cand barba-su, care se simte excelent, mai da pe la ea pe la masa, ea tot trage de el sa plece mai repede. El nu si nu, e aghezmuit bine si se intoarce in scurt timp in mijlocul horei, cu si mai mare chef, lasand-o pe asta cu ochii in soare. Las' ca o sa-i faca ea o scena acasa, la intoarcere, ca a lasat-o "singura printre taranii astia". Naspa ca depinde de cardul lui...

3. Prietenul de-o viata. Il cunosti de la o posta. De obicei, e primul care se imbata (e posibil chiar sa fie matol inca dinainte de a incepe nunta propriu-zisa) - sau, in orice caz, e cel care se imbata cel mai rau. Doar se insoara cel mai bun prieten al lui, nu? E de gasit in permanenta in preajma mirelui, oricunde ar fi acesta, si tine sa-si etaleze prietenia fata de el prin pupaturi si imbratisari repetate, ca si prin chiote emise periodic. Nu mai e nevoie sa mentionez faptul ca el e cel care va fura mireasa si ca in 99,9% din cazuri va cere ca rascumparare cateva sticle de whiskey. Si pot sa pun pariu ca el a fost si cel care a organizat seara burlacilor. La nunta, va face multe glume, majoritatea porcoase si in gura mare - lui i se permite. In plus, mai ales daca a venit neinsotit, se va da la orice gagica ce trece prin raza lui de actiune - care, dat fiind nivelul sau ridicat de alcoolemie, este foarte mare. De la invitate, pana la chelnerite, nimic nu rateaza. Evident, este tratat cu refuz, dar nu se supara. Next!

4. Luzarul. Are cam 16-18 ani, uneori chiar mai mult, poate sa treaca si de 20. Inca mai are cosuri pe fata - de fapt, are o afectiune din cauza careia nici nu ii vor trece foarte curand. Este mai degraba inaltut, slab si teribil de cocosat. Din profil, seamana cu un semn de intrebare. Are o freza ingrozitoare, cum o da Dumnezeu, si un soi de mustacioara pe care nu si-o rade de teama ca ii va creste si mai mare, si el inca nu vrea mustata. E imbracat intr-un costum mult prea mare pentru el, care sta pe el ca pe gardul politiei, dar care corespunde pe deplin notiunilor parintilor sai despre estetica. Pentru ca, apropo, intotdeauna luzarul va veni cu parintii, langa care va si sta, de altfel, toata nunta. Este tratat cu maxima condescendenta de catre ceilalti invitati de la masa, si in special de catre mireasa, care e posibil sa ii acorde un dans, sa nu se simta asta complet pe dinafara. Va primi exclamatii de genul "Vai, dar ce mare te-ai facut!", a caror continuare, in mintea celor care le fac, mai mult ca sigur ca este "... si tot labagiu ai ramas!"

5. Parasuta. Nu e nunta la care sa nu fie si una-doua-trei petarde. In mod oarecum surprinzator, parasuta va veni la nunta neinsotita - de inteles, totusi, daca ne gandim ca poate astfel e agatata de vreun "domn generos". E posibil sa fie imbracata intr-o rochie foarte scurta, desi, contrar asteptarilor, nu asta e tinuta lor obisnuita. Nu, curva va veni nunta imbracata intr-o rochie, ce-i drept, foarte decoltata - eventual, are si silicoane - dar a carei principala caracteristica este despicatura. Fie ca-i lunga pana la glezne, fie ca se opreste pe undeva in zona genunchiului, rochia curvei de nunta este extrem de despicata intr-o parte - de obicei, pana pe la sold (nu neg ca m-am benoclat suficient cat sa remarc chestia asta). Si, of course, e foarte stramta. Ca are tocuri de minim 10 centimetri e de la sine inteles - mai ales ca parasuta nu e foarte inalta, ba chiar dimpotriva. E bruneta si foarte bronzata, indiferent de perioada in care are loc nunta. Solarul sa traiasca! Aceasta tinuta nu o impiedica insa absolut deloc sa participe cu frenezie la toate horele. Ca veni vorba, curvistina de la nunti e foarte sociabila cu toata lumea, fiind preferata mai ales de nuntasul de meserie (v. punctul 1). Apropo, asta e un alt motiv pentru care acesta din urma da curs tuturor invitatiilor la nunti: sunt singurele ocazii in care poate atinge o gagica buna. In majoritatea cazurilor, legaturile parasutei cu mirii sunt destul de neclare. Probabil e fiica vreunuia dintre invitati, dar se poate sa fie si o prietena din copilarie care a luat-o pe cai gresite. In cazul asta din urma, se va manifesta extrem de afectuos cu mireasa (caci de obicei e o prietena din copilarie de-a miresei), punand-o pe aceasta intr-o situatie usor stanjenitoare.

6. Invitatul inocent. Asta pare ca nu stie pe nimeni de la nunta si nimeni nu il stie pe el. Cu toate acestea, sau poate tocmai din acest motiv, e binevoitor cu toti, destul de sociabil si participa cu destul de multa tragere de inima la toate dansurile si activitatile. E vesnic zambitor, "se trage in poza" cu mirii, daca i se ofera ocazia, lasa o suma rezonabila si, in general, se simte destul de bine. Probabil, e vreun invitat de-al nasilor. Nu iese in evidenta prin absolut nimic. Bea rezonabil, mananca rezonabil, danseaza rezonabil si e imbracat rezonabil. E amuzant de urmarit reactia mirilor in momentul in care sunt felicitati de un personaj apartinand acestei categorii. Ii zambesc, se lasa imbratisati de el, stau la poza, dar ceva in privirea lor spune "Asta cine dracu' mai e?"

7. Ratatul. E cel mai nedorit personaj, dar, spre nefericirea insurateilor, din te miri ce motiv, trebuie si asta invitat. E imbracat groaznic, cu un costum vai mama lui, daca il are si pe asta, si face o evidenta nota discordanta pana si fata de cel mai de prost gust imbracat nuntas. Cei care nimeresc la masa langa el le vor purta mult timp ranchiuna mirilor pentru faptul ca i-au asezat la masa langa asta, deoarece ratatului poate ii place sa se parfumeze, dar nu ii place deloc sa se si spele inainte. In plus, mananca urat. Si mult. Si bea si mai mult. Apropo de bautura, daca e vreun personaj la o nunta care chiar pica sub masa de beat, asta e. Cand se danseaza, asta trece impleticindu-se printre dansatori si se impiedica de toti, in drumul lui caznit catre baie, de unde se intoarce cu prohabul deschis sau pantalonii uzi in jurul aceluiasi prohab. De obicei, vine la nunti neinsotit (chiar asa, cine dracu' ar sta cu el?) si nu m-as mira foarte tare sa spele putina fara sa mai cotizeze cu vreun sfant la bunastarea ulterioara a mirilor.

8. Taranul. Si astia-s o pacoste (in cea mai mare parte a cazurilor), dar si astia sunt cum-necum invitati. Un grad vag de rudenie face posibila prezenta lor la nunta. Costumul luat parca de la mana a saptea, pantofii scalciati, baticul din cap, sosetele albe (luate special pentru nunti, probabil aceleasi la toate) la pantofi inchisi la culoare, bluza patata, ciorapii carora li s-au dus toate firele, iata elementele de identificare ale acestui cuplu - caci taranul va veni si cu soata. Cea mai importanta caracteristica a lor se manifesta plenar la momentul darului. Daca e cu strigare, taranul se va scula in picioare si va spune "Nemancat, nebaut", dupa care va mentiona o suma jenanta. Nu stiu ce sa zic, nu-mi fac iluzii ca personajele respective chiar nu au mancat si nu au baut, dar e posibil ca, stiind ca vor decarta o suma derizorie, sa manance si sa bea asa, mai cu fereala. Adica, nu ca ar mai lasa ceva in farfurie sau ca ar mai sari peste vreun fel, dar cel putin nu lasa sa se vada ca se bat calicii la gura lor, cum face, de exemplu, ratatul.

9. Mancaii. Umflatii astia vin in cuplu si nu se ridica de la masa. Ei au venit la nunta sa manance, altceva nu ii intereseaza. Cand toata lumea e in picioare, danseaza sau face orice altceva, astia infuleca.

10. El futadore. Asta e imbracat intr-un costum cambrat, e gelat si dus des pe la sala. Normal, vine neinsotit, poate pica ceva. Cand trece pe langa o masa la care sta vreo gagica ce corespunde - de fapt, pentru el, cam toate corespund, cantitatea conteraza, nu calitatea - face tot posibilul sa nu se uite la ea, sa para asa, misterios, poate chiar un pic ingandurat. Evident, insa, trage cu coada ochiului de mama focului sa vada daca a starnit vreo reactie. Danseaza, cum sa zic eu, demn, fara a se destrabala, caci nu ar cadra cu imaginea lui de don juan. Bea putin, cat sa se inveseleasca putin, dar e posibil si sa nu bea deloc. Daca imbarliga vreuna si trebuie sa o duca cu masina sa o...?

11. Fata batrana. Nu e chiar asa batrana, dar oricum, are undeva pe la 30 de ani, usor peste. De obicei, e inaltuta si grasa, uneori chiar foarte grasa. Probabil inca virgina. A venit cu parintii, care, saracii, se duc la toate nuntile doar-doar o gasi si fiica lor pe vreunul la aceste nunti, sa se marite naibii si ea odata. Cand mireasa arunca buchetul, e in primele randuri in spatele ei si, dat fiind gabaritul, cam ea il si prinde (ar fi interesant de vazut cam cate buchete are acasa...) Pleaca printre ultimii, tot sperand ca poate-poate o remarca cineva, oricine. In afara de nuntasul de serviciu (care si asta, se manifesta destul de disperat, asta probabil pentru ca reprezentantii categoriei, avand varsta pe care o au, traverseaza midlife crysis, desigur, la un nivel primitiv) si, poate de luzar, impins de la spate de parinti. In cazul asta, ei sunt viitorul cuplu format dintr-un barbat sfrijit, vai de capul lui, si o femeie trupesa, ce pare sa-l domine (si chiar il domina) pe care ii mai vezi uneori pe strada si te miri cum dracu' s-au gasit. Ei, uite-asa s-au gasit.

12. Baba. Venita de la sat, probabil bunica vreunuia dintre insuratei, sau vreo alta ruda mai indepartata, si baba e o prezenta absolut nelipsita de la nicio nunta. Pe la 12 noaptea, cel mai tarziu, inchina steagul si se duce sa se culce. Zambeste incontinuu, dar si lacrameaza in acelasi timp. De obicei, e usor senila.

13. Rebelul de serviciu. Sare in evidenta de la un kilometru prin faptul ca e cam singurul care nu e imbracat la costum, ci in blugi. Daca vrea sa mai pastreze niste aparente, isi pune totusi un sacou, o camasa calcata si poate si o cravata, sau macar o esarfa. Daca nu, va pune pe el exact ce pune si cand se duce la un bar, club etc., ba poate inca haine si mai fistichii. Niciodata nu se va barbieri doar pentru ca merge la o nunta. Doar e boem... Ceilalti il vad ca fiind "artist", dar o zic in sensul negativ al cuvantului. Biensur, in 90% din cazuri, nu e deloc artist, sau nu e artist in sensul obisnuit al cuvantului, adica poet, scriitor, pictor sau mai stiu eu ce. Ei, el se simte bine asa si incorsetat daca ar purta costum, dar un alt motiv pentru care se duce imbracat asa, nemarturisit, este acela ca vrea totusi sa iasa in evidenta. Si, in plus, e si cam gica-contra el asa. Singur vine, singur pleaca si nici nu starneste impresii prea grozave celor veniti imbracat conform standardului (el zice ca nici nu il intereseaza, dar de fapt il cam intereseaza...)

14. Lovelarul. In majoritatea cazurilor, are o moaca de stupid, dar poate arata si cum stim noi ca arata toti baietii de bani gata. Poti sa fi aproape sigur ca masina cu care va merge mireasa e masina lui (mai ales daca nasul nu da pe spate audienta cu masina sa). Daca e genul ingalat, va fi binevoitor cu toata lumea, daca e genul smecher, nu va pregeta sa o si arate prin rasete puternice, poante grobiene si costume care evident au costat o gramada (dar de prost gust, normal). Isi va manifesta prietenia cu mirii prin decartarea unei sume uriase, pe care nu se va putea abtine sa nu o faca publica de la microfon, desi nu e obligatoriu sa fie chiar atat de bun prieten cu cei doi. Poate veni insotit, caz in care partenera va arata ca orice parvenita, cu auraretul de pe lume la degete, gat si maini si cu un aer sclifosit (poate proveni din categoria de la numarul 2), dar despre care poti sa bagi mana in foc ca, la un moment dat, a facut parte cu brio din categoria evocata la numarul 5. De altfel, acest personaj, lovelarul, in varianta neinsotit (desi nu ar fi o problema nici daca vine cu partenera, genul asta de femei sunt interschimbabile) este principalul motiv pentru care domnisoarele de la 5 vin la nunti. Si, pentru unii miri, principalul motiv pentru care nunta insasi are loc.

Am votat!

Dragi tovarasi si pretini

Dupa o pauza de cateva zile de citit, cand reiau lectura si dau iar de Stalin, Ejov, Visinski si de restul gastii, parca ma reintalnesc cu niste prieteni dragi. Ce sa mai, tovarasul Kolima este un cadru de nadejde...

Ce-i de facut?

Norocul meu ca toate cartile despre istoria comunismului si mai ales despre gulag pe care le-am citit pana acum au fost groase, de la 3-400 de pagini in sus. Dar ce ma fac atunci cand le-oi termina si pe astea?

Sa nu ne pierdem optimismul

Urmatoarele doua carti pe care le voi citi se numesc "Marea teroare" si "Recolta durerii".
Incurajator.

Jos

Intotdeauna, in autobuze, metrouri si alte mijloace de transport, m-a enervat stilul pensionarimii de a se duce glont la scaune, sa se aseze, chiar daca pentru asta trebuia sa imbranceasca un calator pasnic, ce s-ar fi dat oricum din calea lor daca ar mai fi avut timp sa o faca (moi, evidement). Zic eu pensionari, dar multi fac asa. E un spectacol dezagreabil sa vezi 10-15 persoane care abia asteapta sa se deschida usile autobuzului ca sa navaleasca inauntru, de parca s-ar lupta sa prinda ultimul loc pe ultima naveta ce paraseste Pamantul pe cale sa fie lovit de un asteroid, nu un cacat de scaun pe care isi aseaza cururile pentru 4-5 statii (la Carrefour Militari e lectie de manual. Acolo fiind capat de linie, toti taranii care au doua pungi cu ulei si zahar luat cu 3000 mai ieftin si care tin cu tot dinadinsul sa ajunga in oras stand pe scaun calculeaza cu o acuratete demna de o cauza mai buna locul exact in care va opri autobuzul, astfel incat sa se pozitioneze cu precizie fix in dreptul usilor. Dar aici, la Carrefour Militari, toti o fac, nu numai pensionarii).
Cum ziceam, e iritant sa vezi o multime de babiconi cum mai-mai ca rup usile ca sa fie siguri ca prind un scaun liber, nemaitinand cont nici de faptul ca intre ei si scaun mai sunt si alti cetateni (ahh, ce imi place mie cuvantul asta, "cetatean". Cand il aud, nu stiu de ce, ma gandesc numai la panourile alea de dinainte de '89, sau gazetele de perete. Erau niste aviziere prin fata blocurilor, unde tovarasul presedinte de bloc scria tot felul de anunturi de-astea de trai in comun, atingand asa-numitele "probleme cetatenesti": nu mai scuturati covoarele intre orele x si y, pastrati linistea intre orele x si y etc.)
Ei, dar macar astia sunt de inteles. Pe ei nu ii mai ajuta picioarele, stau inghesuiti, tineretul bovin n-are niciun stres in a le spune replica aia cu "te cauta moartea pe-acasa si matale te plimbi prin oras" si cate si mai cate. Dar ce te faci cu astia pana-n 20 si ceva de ani, care si ei se reped ca un taur la culoarea rosie (ma rog, daca chiar asa o fi, ca citisem pe undeva ca e vrajeala asta cu culoarea rosie care ii innebuneste pe tauri, lor cica le sare tandara de la capa aia, sau cum se numeste, pe care o flutura toreadorii pe la moaca lor) cand vad un scaun ramas neocupat prin cine stie ce minune? Parca-s teleghidati, frate! Unii mai incearca sa pastreze aparentele, si doar grabesc pasul, cum faci atunci cand, sa zicem, esti vreun sefulet la costum care vrea sa vada o gagica mai de aproape, dar nu te lasa prestanta pe care crezi ca o ai imbracat la costum; nu se cade ca tu, domn la costum, sa alergi, mai ales dupa toate pitipoancele, si atunci doar grabesti pasul. Altii, insa, lasa dracu' si jena si tot si pur si simplu alearga. In acelasi timp cu alti cativa. Parca ar juca aia, "Stop ales!", sau cum ii spuneam in copilarie.
Dar ce mi se pare si mai naspa este nu goana efectiva, ci... offff! satisfactia netarmurita care li se citeste pe chip dupa ce reusesc sa-si adjudece locul ala liber. Unora, chiar fericirea. Radiaza, nu alta! Se uita triumfatori in jur, sau cu aerul ca acus pun mana pe telefon si o suna pe mama, tata, prietena cea mai buna, sot, sotie, amant, amanta, sa ii impartaseasca vestea cea mare: stau jos in autobuz. Cat? Eee, cat... O statie, cat sa stea?

Carmen se intoarce

Ma rog, s-o intoarce ea, dar nu se intoarce la mine, nici eu la ea, si de fapt nici macar nu e vorba de acea Carmen, ci de o alta parasuta, dar tot stripteuza si asta. Iar dialogul cu ea nu l-am purtat eu, ci altcineva, dar mi s-a parut super amuzant.
Ei, tot asa, aceasta "Carmen" s-a asezat langa tipul asta, in speranta ca il fraiereste sa-i cumpere sampanie, sau, ma rog, ce si-o fi dorit caprioara sa inghita. Oricum ar fi, sa il faca de lovele. Dans in poala? Maini pe tate? Frecat pe picioare? Da' de unde...
Nu imi sta in obicei sa inventez, dar acum, pentru farmecul - sa-i zic asa - al povestirii, o sa bag de la mine, cu exceptia ultimei replici, care e originala de la tatal ei:
-Buna, pot sa stau langa tine?
-Desigur, chiar te rog!
-Ce faci, te simti bine?
-Acum, ca te-ai asezat langa mine, fac excelent!
-Minunat! Pot sa comand o sampanie?
-Oricata doresti, esti invitata mea?
Blablabla...
-Pot sa te intreb ceva?
-Bineinteles, atata vreme cat imi cumperi sampanie, pot sa ma intrebi ce vrei tu. Poti sa faci chiar mai mult decat atat...
-Bine. Uite, voiam sa stiu cum te-ai apucat tu de meseria asta. Iti place ceea ce faci?
-Da, imi place foarte mult sa dansez, sa fiu privita, sa starnesc admiratia barbatilor blablabla...
-Dar nu te-ai gandit niciodata sa faci un ban cinstit? Nu ai vrea sa devii agent de asigurare ASIROM?

O iesire in decor

Am trecut acum cateva zile pe langa ce crezi? O casa de cultura! Lasa-le pe-alea de prin provincie, ca acolo stiu ca mai sunt si in ziua de azi niste cladiri tansformate, in cel mai rau caz, in cluburi, iar in cel mai bun, lasate in paragina, pe care cate o placuta anunta trecatorii ca tocmai pasesc pe langa un izvor de cultura. Dar asta e in Bucuresti, si chiar in centru. E pe Splaiul Independentei, la doi pasi de un alt lacas de propasire spirituala, clubul Expirat. M-a surprins cu atat mai mult cu cat cladirea numai a casa de cultura nu arata. E un bloc, pusca mea, sau maxim un soi de policlinica. In fine, nu asta era ideea.
Ideea e ca, trecand pe langa ea, mi s-a trezit un sentiment foarte ciudat. Cred ca nostalgie. Dupa ce? Dupa...Doamne, iarta-ma, dupa aerul ala a la anii '70. Da, stiu, ciudat, in primul rand pentru ca tocmai mie - care n-oi fi eu vreun istoric sau mare cercetator al comunismului, dar ceva lecturi despre asta tot am - imi starneste nostalgii o perioada ca aia. Si si mai in primul rand, pentru ca sunt nascut in 1982, deci de unde dracu' sa stiu eu care era aerul anilor '70?
Bine, mi s-ar putea spune "Ia sa fi mers tu sa faci frumos pe stadioane la 23 august, imbracat in pionier, sa vezi ce dor de '70 ti s-ar mai facea". Asa e. Cu toate astea, era o chestie asa, nici nu as sti sa o definesc. Cred ca avea un anumit farmec perioada aia. Si nu numai perioada aia. Trebuie sa recunosc ca aparenta (doar aparenta) pe care comunismul stia sa si-o dea era destul de atragatoare. De exemplu, la Tulcea e si acum (cred ca mai e, plm, daca nu l-or fi dat astia jos) un mozaic mare pe laterala unui bloc. Ce e pe mozaicul asta? Exact ce te-ai astepta sa fie: muncitori (in principiu si dupa aparenta, siderurgisti, ca astia sunt tare indragiti de la Lenin incoace), vanjosi asa, cu o figura hotarata, virili, asa, ce sa mai, adevarate sex-simboluri comuniste, fecioare despletite, copii luminosi (si cred ca cu niste aripi pe spate, nu mai stiu, oricum, vag suprarealisti) si tot arsenalul, grane, ape etc. Si pusca mea, desi stiu, din citite si din auzite, cum se plimba teava prin curtea fabricilor, nu stiu, privind la mozaicul asta, parca-parca nu mai parea asa ireal si ma gandeam ca "ba, n-or fi astia aici, in Tulcea, dar pe undeva, printr-o uzina, tot dai de muncitori de-astia, supermeni cu secera si ciocanul pe piept". Pe bune, aproape chiar credeam ca personaje de genul celor de pe mozaic chiar exista.
Sau tot din Tulcea... Ma uitam pe un album de-ala cu judetul - cred ca era sarcina de partid ca fiecare judet sa aiba un album de-ala de prezentare - plin cu poze. Era de exemplu o poza cu centrul civic, care pe atunci de-abia se construise. Textul era clasic, ceva de genul "Noul centru civic, modern, al Tulcei". Aveau comunistii astia o fixatie pe cuvantul asta, "modern", toate erau moderne. Ei, normal ca "noul centru civic, modern, al Tulcei" arata ca si cum cineva ar fi scapat niste cutii de chibrite pe jos. Dar, cu toate astea, bai, serios, iti venea sa ii crezi - "Da, frate, ia uite ce misto arata". Ma rog, mie imi venea sa ii cred, si asta hahat, la 20 de ani dupa aia, prin 1990 si ceva, cand am dat eu de albumul asta prin casa. Sau alte poze, cu pescarii de la Jurilovca sau de la Murighiol care, sandocanii, iar au depasit planul la prins peste. Ma uitam si ma gandeam "ei, si, pana la urma, de ce-ar fi asa greu de crezut ca l-au depasit cu adevarat?"

Bai, e nasol! Trebuie sa mai citesc ceva despre lagare!

Half-life

O cafea, un dus, o ora de pedalat, alta cafea, ziare online, un joc, alt joc, alte ziare online, doua bucati de piept de pui, orez sarbesc, branza, un mar, alte ziare online, alta ora de pedalat, alt dus, alte ziare online, doua ore de tv, somn si 27 de ani.

Devil ex machina

Dac-o vedeai acum vreo 60 de ani... hmmm, era posibil sa fie cam ultima masina pe care o vezi. De fapt, nici nu cred ca apucai sa o vezi. Era 3 noaptea, astia care veneau cu o astfel de masina iti spargeau usa, tu erai pe trei sferturi adormit, brusc sculat din somn, nici nu stiai pe ce lume esti, eventual te legau la ochi, dar, ma rog, din auzite, stiai ce marca de masina e si ce culoare. Si, mai ales, unde te duce.

Am vazut-o ieri, undeva pe strada Docentilor. La ce zona misto (si asa, exclusivista, foarte aproape de Primaverii) e acolo, cred ca banuiesc si carei categorii de personaje ii apartine.

O Volga neagra cu numarul de inmatriculare PCR.

Ses visages, ses figures

Datorita ei, am invatat ca mi se poate face super rusine cand ma invita la dans si eu zic "nu". Bine, asta pe la 7 ani, asa.

Datorita ei, am aflat ca se poate dansa "bluz" si fara a tine amandoi mainile intinse inainte, astfel incat nu care cumva abdomenele sa se atinga. Mai mult, nu e obligatoriu ca ceilalti copii sa rada de mine ca dansez cu ea. Si inca, se poate castiga o acadea din chestia asta, daca mai si particip la un concurs de dans - ma rog, numai ea. La Mentiune, baietii nu primesc nimic.

Datorita ei, am remarcat ca e cea mai proasta idee sa ma inchid cu ea in camera si, cand bate cineva la usa, sa o pun sa se ascunda in dulap, pentru ca, dupa ce deschid, ala care a batut in usa se va duce direct la dulap si o va gasi acolo, tinandu-si respiratia, si ma voi simti dupa aia extrem de penibil.

Datorita ei, am aflat ca, la 13 ani, e misto chiar si numai sa ma, na... frec de ea.

Datorita ei, am descoperit ca nu e imposibil sa ii trimit scrisori saptamanal si, dupa aia, din cand in cand, inca doi ani dupa ce am cunoscut-o.

Datorita ei, am simtit ca e nasol tare ca ea sa fie deja combinata si ca degeaba m-am tinut tot liceul dupa ea. N-a facut-o.

Datorita ei, mi-am exersat pentru prima si ultima oara (non)talentul de o agata. Adica, exact stilul - Eu: "Scuza-ma, n-ai un foc? Ea: Ba da, daca reusesti sa aprinzi un chibrit pe pantofii mei. El: Stai asa, ca ma duc sa cumpar o cutie, sa vedem daca merge.." Ce sa zic, odios.

Datorita ei, am vazut cum e s-o faci pentru prima oara. Si am mai remarcat ca, dupa aia, daca usa de la camera e inchisa pe dinafara, ea poate iesi pe geam si intra la vecini, chiar si mahmura fiind.

Datorita ei, am putut sa imi dau seama ca o tura asa, intr-o doara, pe la bucatarie, de revelion, ma poate aduce cu ea in pat. Si de inca o chestie.

Datorita ei, am observat ca, daca vrea sa imi arate cu tot dinadinsul ca e mai desteapta sau ca, ma rog, a citit muuult mai multe carti decat mine, simt tentatia irezistibila de a-i da flit cu prima ocazie.

Datorita ei, am aflat ca, daca arunca un chistoc pe jos, in parc, fix cand trece un gardian pe langa ea, are toate sansele sa-si ia o amenda de 50.000 de lei.

Datorita ei, mi-am dat seama ca, oricat de mult si de bine ne-am regula, momentele in care nu ne regulam sunt mai multe decat primele si ca, daca astea ultimele sunt in majoritate naspa, n-are rost.

Datorita ei, am vazut ca e naspa tare sa flirteze cu un mine in club, de fata cu fostul/actualul, ca aluia i se pune pata si vine sa o stranga de gat, la propriu, acolo, in club.

Datorita ei, am remarcat ca o pot f...e si daca are o greutate care probabil o depaseste pe a mea, cu conditia sa tina picioarele mult desfacute. Dar nu chiar din prima si daca nu se aseaza ea deasupra.

Datorita ei, am intuit ca nu prea e cazul sa fiu tentat cand ea ma vede ca pe un soi de frate mai mare.

Datorita ei, am observat ca o pot f...e si daca ea poarta mai mult decat mine la pantof, ba chiar ma si depaseste oleaca si pe verticala, si pe orizontala. Numai sa fie suficient de intuneric in camera.

Datorita ei, am resimtit cat de naspa poate sa fie ca taranetele de fost, actual, ce-o fi, sa aiba cheile de la casa in care eu dorm cu ea, sa vina dimineata pe la 6 si sa ne f..a cateva labe peste bot la amandoi, in timp ce dormim.

Datorita ei, am constatat ca, daca sunt matol si afara e intuneric, nici nu mai conteaza ca ea e grasa si urata. Totul e sa nu ma prinda zorii langa ea.

Datorita ei, am aflat ca, daca evident e sportiva, daca fac gestul de a ii pune mana pe crestet si daca il interpreteaza gresit, o sa ma doara rau mana dupa ce mi-o va strange tare de tot intr-a ei.

Datorita ei, am simtit prima oara cum e sa iti iei flit din cauza ca esti negativist sau ceva de genul asta. Dar si cum poti redeveni frecventabil cand a doua zi are de prezentat un proiect si se simte sus de tot in plop.

Datorita ei, am vazut ca, in principiu e OK sa ne mai regulam asa, din cand in cand, cand amandoi suntem pe uscat, dar la un moment dat incepe sa devina complet neinteresant.

Datorita ei, am descoperit ca sa ii loveasca un tir masina in aceeasi perioada in care o doare maseaua rau si fix in aceeasi perioada in care proprietara ii cere banii pe chirie in avans pe trei luni, asa, tam nesam, e de rau augur pentru un tip fraier, asa ca mine, care o imprumuta cu destul de multe lovele.

Datorita ei, am aflat ca chiar am o problema cu negativismul asta. Ca poate am imbatranit cam repede, sau ca, cel putin, sunt cam prea serios. Si, pe langa astea, inca o serie de lucruri practice, cum ar fi acelea ca, iacata, in mancare se pune vin de casa, in niciun caz de-ala de cumparat, sau ca spalatul pe dinti dimineata, inainte de a manca, schimba gustul mancarii.

Datorita ei, am aflat ca, uneori, relatiile de prietenie sunt de o mie de ori mai misto si mai durabile decat alea de iubire.

Datorita ei, am invatat ca pot fi si liber.

Si as mai fi avut atat de multe de invatat, dar am petrecut impreuna atat de putin timp...

Leger a propos de laghere

Placandu-mi mie sa citesc carti despre lagare comuniste - in principiu, sovietice, ca doar deh! lumina in ochi vine de la Rasarit, au fost destul de dese momentele in care am incercat sa imi imaginez cum as fi reactionat eu daca as fi trait in acea perioada in care erai luat cu duba uneori ziua in amiaza mare, dar de cele mai multe ori pe la 3-4 dimineata, si mai apareai, daca mai apareai, peste 10-20 de ani, dar imbatranit cu mult, mult mai mult, de atat.
Si imaginandu-mi eu asa, am ajuns, in principiu, la concluzia, ca vezi Doamne, as fi rezistat, ca as fi scapat cu viata si, eventual, nu cu foarte multe apasari morale. Ma vedeam in locul unui zek (detinut) dus unde altundeva decat in Kolîma (am si eu o obsesie...) si ce imi ziceam eu? Pe acolo erau multi, multi caini de paza, si rai ai dracu' Asta-i buna, le ziceam, nu stiu, cutu-cutu, sau poate le-as fi parut simpatic . Aer irespirabil? Ieseam pe afara. Nemancare crunta? Gaseam eu ceva, se mai puteau face combinatii si daca nu, rumegam iarba (oricum, si adevaratii detinuti faceau asta, ba inca faceau bine ce faceau, ca mai prindeau astfel o vitamina, ceva). Daca imi era frig-frig, ma imbracam in coaja de copac, in lipsa de altceva. Iar daca m-ar fi sculat cineva in miezul noptii in bataie, dadeam si eu, sau nu stiu, ma fofilam eu cumva. Si tot asa... nu mai continuu, ca, desi e senin si soare afara, cred ca ma loveste vreun traznet sau se aseaza vreo furtuna de zapada pe scafarlie, ca in desene animate.

Sa le iau pe rand? Offf...

Caini de paza
Ce caini de paza, antrenati sa sara direct la beregata? Mie mi-e frica si de astia maidanezi. M-au inconjurat odata trei, daca trei caini pot inconjura ceva, i-am luat eu cu cutulica in sus, cutulica in jos, pe dracu', latrau ca turbati, tot se apropiau si nu mai stiau cum sa ma haleasca. Sincer sa fiu, habar nu am cum de nu mi-au compostat fundul in noaptea aia.

Aer irespirabil
Acum vreo doua saptamani a plouat rau. Am luat doua statii troleul. N-avea aer conditionat, normal. Inauntru era sauna sau, mai degraba, asa, un fel de toaleta in care s-a turnat apa fierbinte direct peste... Miros de transpiratie, de apa statuta si de pisica plouata. Noroc ca aveam de mers doau doua statii, ca la mai multe cred ca nici nu rezistam.

Mancare
De ceva timp, am gastrita, sau ceva, vreun soricel prin burta, ca pe la 13-14 asa ma ia o foame, de mi se impaienjenesc ochii in cap. Saptamana trecuta o sfeclisem rau, ma simteam ca dracu', nu aveam energie... ce energie, ca abia ma mai tineam pe picioare. Si culmea, mancasem de dimineata, adica, de vreo 3 ore. Am luat, evident, pieptul de pui regulamentar, branza proaspata de vaci, iaurtul, ciocolata si merele obisnuite, adica, exprimat in grame, mancarea unui detinut din Kolîma pe vreo jumatate de an. Strict din punct de vedere cantitativ, ca altfel, nu cred ca pieptul de pui la gratar si branza proaspata au ajuns vreodata pe acolo. Dar poate ar fi trebuit sa mestec niste iarba, cine stie...

Frig
Aseara, in camera, cred ca erau vreo 30 de grade. Cu toate astea, stateam invelit in pilota pana la gat, ca aveam geamul de la balcon deschis si, daca ma dezveleam, ma lua cu racori... In Kolîma, daca erau -50 de grade, era numai bine sa te duci la serviciu incaltat cu paslari facuti din anvelopa de tractor. Daca erau -60, se mai gandeau daca sa te scoata, dar de obicei ajungeau la concluzia ca nitica inviorare n-a stricat nimanui, niciodata.

Bataia
Acum cativa ani, la Tulcea, am cunoscut o tipa, evident, din categoria celor cu care nu ar fi trebuit sa ma incurc. Si asta avea (avea? se pare ca avea) prieten, dar erau certati, dracu' sa-i chieptene. Imi zisese ea ceva, de un fost, actual, plm, dar oricum, eu eram oarecum in trecere, oricum urma sa plec peste vreo doua zile, asa ca... Nu am avut cine stie ce trairi nici cand, stand la o masa, cand tipa asta era la toaleta, am remarcat eu un tip asa, gen baiat vanjos de la tara, cum se uita insistent spre mine. Cand s-a intors gagica, hop si asta, s-a infiintat la masa.
"Ce faci, ma?", catre ea.
"Beau o cola", zice ea.
"Bei o cola?"
"Da, beau o cola".
"Nu imi faci si mie cunostinta cu noul tau prieten?"
"Nu".
"Atunci fac eu. Salut, eu sunt Nicu!"
"Salut, eu sunt Kolima (hehehehe)"
Plm... dupa aia, discutii intre ei doi. Peste vreo juma' de ora, se ridica si pleaca. Duca-se.
Am stat toata noaptea pe faleza si, spre dimineata, ma duc sa dorm la ea. Statea la gazda, intr-o casa. Am adormit instant. Frate, cred ca nimic nu e mai naspa decat sa te trezesti cu niste pumni in mecla. Nici nu stiam ce dracu' m-a lovit, dar parea ca nu se mai opreau, si numai nasul mi-l tinteau. Tahui de cap, buimacit de somn si cu 10-15 labe de taranete date din fundul gradinii direct intre ochi (plus ca asta era ceva si prin armata, ostean, plm), spre rusinea mea, n-am mai zis nici miau.

Dar na, cand inchizi "Povestiri din Kolîma", stai intins in pat (singur, nu cu inca vreo 200 de insi, cum era norma in Nord), nu te f..e nimeni la cap, ciugulesti cirese si e cald si bine, daca ti-e sete, te duci si bei apica, daca faci un pipi, te duci si faci un pipi, te gandesti ca, pana la urma, da-o dracu' de treaba, cat de nasol putea sa fie si in minele alea sau la taieri de padure?

извините, Варлаам Шаламов!

Ce trist... Daca dai pe google o cautare dupa "Povestiri din Kolîma", al doilea rezultat e linkul incoace... Sincer, nu mi se pare drept. Despre o carte fundamentala (alaturi de "Arhipelagul Gulag"), asa cum este cartea lui Varlaam Salamov, sa nu vorbeasca, in romana, decat 2-3 site-uri mai mult sau mai outin obscure, dar, in schimb, sa iasa mot-cocot in fata mult prea multele frustrari ale unui individ caruia i-a placut cum suna "kolima" si ce-a zis, "ia sa-mi semnez eu labarelile cu pseudonimul asta", mi se pare un act uzurpator, o crima de lez-majestate. Si nu e numai "kolima", e si "povestirile lui kolima"! Ma pun in situatia unuia care chiar isi doreste sa afle mai multe despre Kolîma si ce a insemnat ea, care cauta pe net dupa "povestiri din kolima", si da de.... povestirile lui kolima. E trist...

Chiar! Si tricoul meu cu "Motherland calls you. To Kolyma". Adica asta:

Pe cine dracu' pacalesc eu ca e un demers culturalizator? E pe naiba, mi-a placut poza, mi-a placut cum suna, jbaf! pe tricou. OK, m-a mai intrebat lumea, ce e Kolîma, ce e cu Motherland calls you, le-am spus, le-a intrat pe o ureche si le-a iesit pe cealalta.

Numai mie mi se putea intampla

• sa ma nasc cu fundul inainte;
• sa dau la informatica si mie sa imi placa mai mult stiintele umaniste;
• sa ma tin tot liceul dupa o tipa combinata, cand existau atat de multe alte posibilitati (cel putin, asa mi se pare acum);
• sa nu reusesc, evident, sa o determin sa renunte la combinatia deja existenta;
• in general, sa ma tin numai dupa gagicile dupa care nu trebuia sa ma tin;
• sa se termine rola de marcat fix in fata mea, la magazin, si sa trebuiasca astfel sa stau o gramada pana o inlocuieste vanzatoarea;
• sa se strice de tot casa de marcat, fix cand imi vine mie randul sa platesc;
• sa ma nimeresc la rand in spatele vreunei cucoane al carei cos concureaza cu succes cornul abundentei si sa trebuiasca, prin urmare, sa imi petrec urmatoarea jumatate de ora asteptand sa-si plateasca asta respectiva toate prostiile cumparate. Si ca si cum asta nu era de-ajuns, tantica strangatoare ca furnica ba nu isi gaseste cardul, ba, n-are marunt, ba o mai suna vreo colega sa ii mai ia si ei ceva, ba se cearta cu vanzatorul, ba isi aduce aminte ca mai are de luat ceva, ba nu citeste aparatul eticheta, ba se razgandeste si vrea sa dea inapoi un produs deja trecut prin cititor, ba vrea sa cumpere cu bonuri si se apuca sa si le scrie acolo, pe loc, ba cate si mai cate...;
• sa nu imi gasesc niciodata haine care sa imi placa;
• sa imi gasesc haine care sa imi placa mult de tot, dar care sa nu imi vina fara sa trebuiasca sa le modific in prealabil;
• sa fiu cautat mai ales cand are cineva nevoie de ceva de la mine. In principiu si cel mai des, de bani;
• sa mi se para mereu ca deranjez daca, de exemplu, ma duc la cineva in vizita;
• sa ajung primul in autogara, cand casa de bilete inca nici nu s-a deschis, sa imi iau bilet primul, iar apoi, cand sa urc in autobuz, acesta sa fie atat de plin, incat sa nu mai am loc nici macar in picioare si sa raman pe peron cu biletul de gat;
• sa am un accident de masina in aceeasi zi in care, de la autogara, daca tot n-am mai reusit sa urc in autobuz, am iesit la ocazie;
• sa fiu atat de politicos/empatic/simpatic/apatic/fraier, incat sa fiu singura persoana din microbuz care ii cedeaza locul unei ametite intarziate, urmand sa imi petrec tot drumul intr-un taburet incomod;
• sa mi se intample povestea cu mosul cu cartile;
• sa mi se intample povestea cu Carmen;
• sa intru in vorba cu singura tipa disponibila si (cel putin aparent) dispusa de la o nunta, iar aceasta sa fie prima care pleaca, pe la 12.30-1, adica la fix 20 de minute dupa ce facuseram cunostinta;
• sa aflu mai apoi ca oricum, pierdusem timpul degeaba, ca tipei nu ii plac artistii (artistul fiind eu. Probabil esarfa de la gat ma transformase subit in "artist");
• sa nu imi spuna aproape nimeni pe numele mic;
• sa nu am niciun hobby, nicio pasiune (asta cu cititul de carti despre lagarele comuniste nu stiu ce e);
• sa ma caracterizeze atat de mult expresia "numai mie mi se putea intampla".

Piata Romana, nr. Spitalul 9

Aseara n-aveam chef sa ajung acasa prea repede, asa ca am luat-o pe jos de la Victoriei pana la Leu, pe la Universitate.
Aproape de Romana, pe partea dreapta, e o casa dintr-aia misto, de prin perioada interbelica, dar paraginita rau de tot. Cred ca nici curent nu are, usa, din cate am vazut, nu se inchide. Nu stiu cum arata pe dinauntru, dar probabil ca, fiind locuita de cine e locuita, e nasol tare. Oricum, nu asta e important, ci, cum ziceam, proprietarul (?) ei. Asadar, in casa asta sta un semi-boschetar (boschetar, boschetar, da' are casa in centru?). Ca o fi a lui casa, ca nu o fi a lui, chestia e ca el o bantuie. Ei, de ce zic ca asta e semi-boschetar. Nenea asta vinde carti. E anticar, dracu' stie, dar are o gramada de carti. In urma cu vreo doua saptamani, am trecut pe acolo. Omul era afara si fuma, iar curticica din fata casei era plina de carti. Un ochelarist rasfoia un volum. Cand m-a vazut pe mine, anticarul m-a intrebat zambind, si foarte frumos, ce carte caut. Cautam "Povestiri din Kolima", evident (asta daca se intreaba cineva de ce se numeste chestia asta "povestirile lui kolima"). Ochelaristul da sa ii faca loc mosului, care venea spre mine sa ma auda mai bine. "Aaaa, dar va rog, luati loc pe scaun, poftiti, stati jos!", ii zice mosul, foarte curtenitor. Ma rog, n-avea cartea aia, si-a cerut scuze, adio si-un praz verde. "Sa mai treceti pe-aici!", imi zice inainte de a ma carabani.
De ce am insistat atat pe detaliile astea? Pai uite de ce. Pentru ca aseara, cand ajung in dreptul casei, pe tot trotuarul, pana aproape de strada, erau o gramada de carti, aruncate in devalmasie pe jos. Cred ca erau cel putin 300 de volume sau ceva pe-acolo. Ma apropii de gard si ma uit dupa mos, cu gandul sa il intreb iar de "Povestiri...". Mosul era in curticica, in niste blugi rupti peste tot si in picioarele goale si abia se vedea dintr-un alt maldar de carti. Ma pune dracu' sa-l intreb: "Da' ce faceti cu cartile astea aici?" Ma gandeam ca, cine stie, mi-o zice ca nu mai vrea sa le vanda, ca le-a scos afara pentru ca toata lumea care trece pe strada sa isi aleaga o carte si sa o ia, ca un fel de cadou. Cand colo, ce sa vezi! Mosul se ridica dintre carti si da sa se apropie de gard, cu o mutra amenintatoare si al dracului de nervos:
-Bai omule, de ce ma intrebi ce fac cu ele? Le sortez, aia fac. Ai treaba? Ca daca n-ai treaba, te pun sa le sortezi! Te platesc, da' sa mi le sortezi! Zii, ai treaba?
Ma gandeam "ce-ar fi daca?", dar cand m-am uitat iar la cate sute de carti erau pe jos, i-am zis "pas".
-Atunci de ce pula mea ma intrebi ce fac cu ele? Le sortez, ba, n-auzi ca le sortez? Ba baiatule, tu nu esti intreg la minte? Cum pula mea ma intrebi tu ce fac cu cartile? Te deranjeaza pe tine ca le-am scos pe trotuar? Le-am scos sa le sortez!
-Da' ce tipati asa? Voiam sa...
-Ba, daca ai treaba, ia du-te, ba, d-aicea si lasa-ma-n pula mea in pace! Pleaca-n pula mea!
Am plecat si l-am lasat sa-si sorteze cartile, ca mintile, dracu' i le mai sorteaza.

PDL

Ascultand de sfaturile intelepte ale lui Lucian Mandruta, ale lui King Julian si, nu in ultimul rand, ale coanei Mita, din cand in cand ma duc cu bicicleta la serviciu. Foarte misto, miscare in aer liber, cura de slabire, izvor de sanatate, plus ca scap de metrou (trei magistrale are si pe toate trei trebuie sa merg ca sa ajung de acasa la serviciu ).
Ei, si tot mergand eu asa cu bicicleta, am zis sa vad cati ani castig eu intr-o plimbare obisnuita cu bicicleta din Militari pana in Aviatiei, ca cica miscarea te face mai tanar. Pai sa ii numaram, coane Fanica!
Cobor in fata blocului. Pe trotuar au sapat astia un sant, l-au tinut asa vreo doua saptamani - prafalau, trebuia sa merg pe strada, aglomeratie etc. Acuma, cica l-au umplut la loc cu pamant, da' normal ca nu au turnat si asfalt deasupra, si a mai ramas asa, un santulet adanc de vreo 5 centimetri, numai bun sa iti faci roata opt in el. La stilul meu, chestia asta ma imbatraneste 5 luni. Nasol inceput.
Pe urma, traversez strada si o iau prin parcarea aia care ma tine de la mine, de la Apusului, pana la Lujerului. Matracucile care isi misca alene cururile exclusiv prin parcare, ca si cum trotuarul ar fi teren minat, imi mai halesc un an din viata. N-am claxon, de strigat "Partieeee, baaa!" n-am cum sa strig, asa ca nu-mi ramane decat sa astept sa prind un moment in care distanta dintre cele doua sau mai multe balabuste (ca astea de obicei umbla in grup) va creste suficient cat sa-mi bag si eu bicicleta printre ele. Si astea n-ar fi nimic, dar nu exista sa nu dau si de cel putin un taximetrist sau alt nesimtit (in principiu, cam tot aia) cu masina pusa pe avarie fix in mijlocul drumului, ori de vreo pizdulice cu carnet de o luna care incearca sa parcheze si care nu mai stie daca, pentru a da inapoi, trebuie sa bage in viteza 1 sau s-o lase in punctul mort. Astia ma seaca cel mai rau, cred. In cazurile astea, trebuie sa ma dau jos de pe bicicleta, sa ma urc pe trotuar - care si ala e full de mamici care imping la carucioare, de storfite de cartier si de cocalari murdari de saorma pe la bot - sa merg cativa metri pana depasesc masina parcata si sa cobor iarasi de pe bordura. Minus 1 an.
OK, ajung la Lujerului, alta distractie, ca aici e Cora, e super aglomerat, toti traverseaza ca tembelii, plus ca sacalii aia in masini galbene parcheaza unde vrei si mai ales unde nu vrei. Cu chiu cu vai si nu stiu, inca juma' de an-un an in minus, trec si asta. Dupa aia, in principiu, ar trebui sa ma improspatez la loc, ca am pista de biciclisti pana la ANEFS. In principiu, dar in realitate, mai nou, cam de vreo luna asa, a aparut pe trotuarul pe care mergeam eu, si care era mai liber de obicei, inca un sant, care o tine de la Lujerului pana la Leu. Ce si-or fi zis astia cu santurile, tot e statuia aia de la Leu cu ostasii, cu razboiul, ce-ar fi sa-i tragem si niste transee p-acilea? Mai scadem, mai scadem juma' de an.
De la intersectia Plevnei cu Stefan Furtuna pana la Dinicu Golescu e lejer, iar intineresc. De aici, insa, incepe distractia si amuzamentul, ca sunt nevoit sa o iau pe strada, in urma masinilor. La ce stres am cand simt un sofer bucurestean in coada si la cat fum trag pe nara mergand in urma masinilor, cred ca fac vreo 30 de ani instantaneu (cum ii ziceam si domnisoarei Carmen, am 27). Pe urma, cand ajung pe Polizu, n-ar fi mare smecherie, dar... Sunt acolo niste javre care mai mult dorm, dar cateodata nu dorm. Iar cand nu dorm, au de obicei un chef de alergatura, ceva de speriat. Daca ma fugaresc 10 metri, mai scad jumatate de an, daca ma fugaresc mai mult, se face un an intreg.
Scap si de astia si ajung pe Buzesti. Aici e jale, din mai multe motive. Unu, ca e foarte aglomerat. Doi, ca trotuarele sunt ocupate de masini, biensur. Trei, ca nu ma risc sa o iau pe sensul meu de mers si sa imi vina masini din spate, asa ca o iau pe contrasens, pe langa trotuar. Si patru, ca daca iese unul din parcare fix cand trec eu pe langa el... mda, e naspa.
S-ar zice ca dupa ce trec si de portiunea asta, gata, am luat si bacaloriatul asta, ca ma asteapta o pista lunga, lata si aer curat de la Victoriei pana la Ambasada Chinei. Asa e, dar pana sa ajung aici, mai am un ultim hop, care, mai ales ca e ultimul, ma umple cel mai mult de draci: masinile parcate pe trecerea de pietoni, pe strada, dar si in dreptul trecerii de pietoni, pe trotuar. Majoritatea se vede ca sunt gagici - sunt Matizuri, VW Polo, Peugeot-uri 106, de-astea, conduse in mod normal de soferite - dar evident ca nu lipsesc din drumul meu nici mertane si bemveuri de neam prost. Primele parcheaza in felul asta pentru ca, nu stiu, atata le duce capul, iar astialalti, normal, pentru ca li se rupe lor ca pe acolo se traverseaza. Ce dracu' sa fac si eu? Incerc sa trec printre si, in trecere, le ridic stergatoarele. Ce sa zic, ii doare pe ei fix in cur ca le ridic eu stergatoarele...
C'est fini? O laie, ca daca e miercuri, pe trotuarul din fata muzeului Antipa dau si de un miting. Jandarmerie, garduri si multi oameni care scandeaza si hop si eu cu trotineta!
Dar, daca nu imi apar in fata omuleti atrasi de liniile galbene care delimiteaza pista ca mustele de bec, sau scuteristi de ziua a saptea, carora pavajul de pe Aviatorilor cred ca le zdruncina rau c...aiele, de o iau toti pe trotuar, ajung in sfarsit, la serviciu super relaxat.
Deci, de bine de rau, o ducem bine!

Atinge-ma, touch me, Vasile!

-Buna! Ce faci? Pot sa ma asez langa tine?
-Desigur, chiar te rog! (Ranjesc)
-Multumesc! Eu sunt Carmen!
-Eu sunt Kolima (sanchi)
-Imi pare bine de cunostinta!
-Si mie! (Ranjesc si mai mult).
Gagica arata bine. Plm, normal, doar suntem la striptease.
Nu prea stiu cum sa reactionez, ce sa fac... Ma uit la ce se intampla prin jurul meu. Cam langa fiecare tip din cei cu care venisem statea cate un borfet mai mult sau mai putin imbracat. Unele ramasesera numai in chiloti, daca ii mai aveau si pe aia. Asta de langa mine se tinea demna. Era cea mai imbracata dintre toate.
-Si ce faci aici?
-Pai, uite, la petrecerea burlacilor.
In timpul asta, inca-burlacul era pe post de bara.
-Dansezi si tu?
-Eu sunt ospatarita in seara asta, dar in alte seri dansez si eu.
-Aha, inteleg. Ia uite ce fac colegele tale!
Colegele lui Carmen se frecau de aia peste care se asezasera.
-Mda... eu nu as putea sa fac asa...
"Ei, nu!"
-Si cati ani ai, Carmen?
-Tu cati imi dai?
-Pai, vreo 27.
-Asa batrana arat? Nuuuu, am 22, dar stiu ca arat mai matura. Dar tu?
-Pai ia zii!
-27.
-Exact!
Vine chelnerita.
-Dv. ce doriti?
-Un Heineken.
-Si domnisoara doreste si ea ceva?
-Doreste ceva domnisoara?
-Pot sa iau o sampanie?
-Esti invitata mea! ("doar sunt gentleman, ce plm...")
Vin si berica, si sampania.
-Auzi... aaaa....si pana unde merg lucrurile pe-aici?
-Pana unde vrea clientul.
"Aha, deci si bordel". (Pentru cei interesati, 5 milioane si te faci un om fericit sau, ma rog, iti cauti fericirea cu lumanarea).

Bai, n-o mai lungesc cu dialogul. Numa' prostii de-astea am vorbit. Mai lipsea sa o intreb ce muzica ii place, ca-n liceu, cand "ceri prietenia" unei fete. Nici macar mana pe cur nu i-am pus, ce sa mai zic de altele. Am putut doar sa constat ca e bine epilata, ca, intr-un act de o cutezanta netarmurita, i-am pus si eu mana pe genunchi. Adevarul e ca intrasem cumva intr-un soi de rol de... plm, jurnalist, sau ceva de genul asta, adica voiam sa aflu cum ajung astea sa lucreze aici, ce tre' sa faca si, in general, care e viata lor. Si imi mai era si ca, daca fac alte manarii, in sensul propriu al cuvantului, cine stie cat dracu' o sa fie nota. Si pana la urma, da-o dracu', daca tot nu o ciocaneam, la ce bun?

La un moment dat, berea si sampania s-au terminat. Moment in care asta intreaba:
-Pot sa imi mai iau o sampanie?
-Bineinteles (cum ziceam, doar sunt gentleman...)

Nu stiu pe unde s-a dus chelnerita, ca nu mai venea nici cu berea, nici cu sampania, moment in care asta se ridica, cica sa le ia ea. OK, du-te. Cat e ea plecata, imi zice unu':
-Ba, tu stii cat e sampania?
-Cat e?
-1.200.000!
-Vai, sa-mi bag p..a!

Se intoarce gagica, cu chelnerita dupa ea. Nici nu stiam cum sa pun problema.
-Auzi, da' n-ai vrea tu sa bei o bere?
-Aaa, nu, pai eu nu am voie sa beau decat sampanie!
-Aha... In cazul asta, nici nu stiu cum sa zic... parca nu ti-as mai lua o sampanie.
-Stai linistit!
A mai stat vreo 5 minute si a plecat:
-Acum trebuie sa plec, putem sa stam doar 30 de minute cu clientii.
-Au revoir!
Ca la un semnal, s-au ridicat toate, moment in care noi am inceput sa strangem banii. Partea mea: 2 milioane si ceva. Ce sa zic, misto! Pentru o discutie ca pe gardul scolii.

Inainte sa plec, ma duc la buda. Unul dintre cei cu care venisem si-o scutura de zor.
-Bai, ce te tapeaza pizdele astea de bani! zice.
-Da, frate. I-am luat si eu uneia o sampanie.
-Mda, eu i-am luat doua...

Critica natiunii dure

Chestii ridicole:

• gagicile gen office care fumeaza pe strada;
• eticheta de pe talpa pantofilor cu toc nou cumparati de doamne si domnisoare. Cand astea pasesc, din spate se vede eticheta de pe talpi. Si ar fi asa usor sa o dezlipesti de acolo!
• blugii aia pana, care se ingusteaza spre glezna, la baieti (dupa cum arata, as zice mai degraba "baietei"). In mod obligatoriu, din cate am vazut, astia se poarta combinati numai cu conversi si ori ca asa sunt croiti ei, ori ca asa sunt croiti aia care ii poarta, ori ca asa se merge cu blugii astia, efectul e ca tipii imbracati cu asa ceva pare ca au luat o teava intre picioare;
• tipii si tipele care isi pun ochelarii de soare pe fatzau chiar si cand au de mers maxim 10 metri pe-afara.
• tipii bondoci care poarte blugi cu turul lasat. In acest fel, picioarele lor scurte si grasute par si mai scurte si si mai grasute;
• labagii astia emo;
• prostanacii in pantaloni scurti care isi trag sosetele pana sus, indiferent cat de lungi sunt. De fapt, astia parca numai sosete lungi isi iau. Sunt pana la genunchi? Pana la genunchi si le trag!
• ciorapii aia de dama cu niste imprimeuri dubioase pe ei. Odata ma uitam la una care purta asa ceva si am compatimit-o in gand, am crezut ca are o boala de piele sau ca o caftise barba-su, cand am vazut petele de pe picioarele ei. Pe urma mi-am dat seama ca petele alea erau de fapt imprimeurile ciorapilor.
• pizdulicile care nu pot sa conduca daca nu au telefonul la ureche si tigara in gura;
• stupizii care se admira in geamul usilor de la metrou. Se cracaneaza asa, departeaza mainile de corp si se tot studiaza pana coboara. Din cand in cand, se incordeaza, lasa capul pe spate si trag si o ocheada din profil, asa... Groaznic!
• cuplurile de tarani vag orasenizati care isi cumpara treninguri si pantofi de sport si sosete sport (in principiu, Adidas) si se plimba imbracati asa duminica prin oras;
• babele vopsite mov. De ce aleg ele culoarea mov in special, nu stiu. Un mov tampit.
• cuplurile sarutandu-se cu foc in fata unui raft cu faina, malai si altele de genul asta, in Cora;
• alte cupluri despartindu-se cu greu cand unul dintre ei trebuie sa ia autobuzul, tramvaiul, metroul. Ala care tre' sa plece se duce spre autobuz, se intoarce, se mai imbratiseaza o data, pe urma il priveste pe celalalt lacrimos, celalalt se uita si el/ea la fel de lacrimos, isi surad, nu ii da drumul, se tin de mana pana in ultimul moment si cand soferul e gata-gata sa inchida usile, urca si asta in sfarsit. De cele mai multe ori, in spatele astora se nimereste un tip care vrea sa urce in mijlocul de transport si nu reuseste din cauza barajului uman din fata. Si tot de cele mai multe ori, ala din spate sunt eu;
• alte cupluri care, cat dureaza drumul, juma' de ora, o ora, sau cat asteapta autobuzul, stau asa, numai imbratisati. Unul nu zice nimic, se uita amandoi in jos, cu niste moace triste, de parca asteapta sa plece pe ultimul drum.;
• santul pe care mi-l lasa castile pe scafarlie.

Evident, sunt mult mai multe!

3M

La ce-i sta mintea peizanimii romane? La haleala, la ce sa-i stea. Cu cat e mai multa si mai la mocaciune, cu atat mai bine.
(Apropo, ma scot din sarite expresiile alea in care e implicata painea, toate, dar mai ales asta, "sa-mi castig painea". Unu' nu si-ar dori sa castige si altceva - nu stiu, ceva care sa nu trebuiasca neaparat sa fie bagat in gura - nu, frate, numai si numai painea. Pana si la mine la serviciu, unde, da-o dracu' de treaba, cica lucram in publicitate, ar trebui sa avem nevoi ceva mai elevate decat atat, sau macar sa le exprimam altfel, nu tot ca la coada vacii si ca acum nu stiu cate sute de ani, cand e vorba de bani, salarii, "fee-uri" - cum ziceam, publicitate, deh... - samd, tot in registrul asta cu painea ne miscam: "Tre' sa facem asta si asta, CA DE-ACOLO NE VINE PAINEA!" Salut voios de pionier cunoscatorilor!)
Asa, ziceam de peizanime si de gandul ei obsesiv la haleala, multa si pe gratis. Pai, poftim, mancare multa, moca si taraneasca pe deasupra:

Ca tot sunt eu visul mamelor cu fiice de maritat

Cred ca sunt primul tip din ultimii, nu stiu, 20 de ani, zic si eu, care a intrat intr-un magazin de nasturi. Cine-ar fi crezut ca unu' cu casti in urechi, cu aspect mai militaros, asa (aveam o camasa kaki), ras in cap, ar fi putut intra intr-un magazin de-asta, rezervat exclusiv femeilor, zic eu, mai ales celor la care, in cartea de munca, la profesie, le scrie "casnica"? In fine, cautam un nasture...
Inauntru, era o tantica din categoria de mai sus sau pensionara, oricum, care cred ca asta facea in majoritatea timpului, cosea nasturi, si mai era si o fata tanara, cu ochelari, probabil studenta la teologie, filosofie, literatura, ceva de genul asta, care mai mult ca sigur sta la camin undeva in Fundeni sau Magurele. Si hop top!, apar si eu si intreb de un nasture gri! Mai simteam cam stanjenit, plm, n-oi fi eu vreun mare smecher, da' orisicum, intr-un magazin de nasturi? O intreb pe tanti aia care vindea de nasturele ala, la care ea imi raspunde cu o acreala de-am regretat instantaneu c-am intrat: "N-am! E greu sa gasesti nasturi care sa semene unu' cu altu'". "Da' mai stiti alt magazin de genu' asta?" (Ca sa vezi, prinsesem gustul, de-acuma numa' in magazine de nasturi as fi intrat). Vanzatoarea se uita inainte, demn - ce i-o fi trecut prin cap,"dom'le, da' tu ma intrebi acu' de concurenta?" - si imi raspunde printre dinti, si mai acru: "Mai e unu' pe Selari... si la magazinul Victoria... si mai e unu' si la Piata Obor..." Ahaa, ia uite ce multe sunt!
N-am mai fost si la astea, da' seara am cusut la nasturii pe care ii aveam deja de mi s-au impaienjenit ochii.

La bataie, inainte!

E luni dimineata. Te trezesti. Intr-un caz fericit, te speli pe dinti (in cazul si mai fericit in care mai ai ce spala) si dupa aia te apuci sa iti faci cafeaua. Buuuun, si cat iti bei tu cafeaua, incepi sa te gandesti. La ce? Pai, uite, de exemplu, te mananca pe umar, sa zicem. Hmm, oare de ce? Poate ca e de la sapun, unul cam ieftin si cam prost, ce-i drept, dar poate ca e de la un tantar. Aaa, tantari acuma? De unde or fi aparut? Asta e din cauza vremii, s-a facut cald si na, au aparut tantarii. Dar continui sa te gandesti: ba, da' cam repede s-a facut cald anu' asta. Mda, normal ca s-a facut, asta e de la clima, adica, de la incalzirea globala. Si incalzirea asta globala, de unde vine ea, asa? Cum de unde, de la americani, 'tu-le muma-n cur, Doamne iarta-ma, ca asta-i ravnire la femeia altuia, porunca 10... Dar si daca nu o fi de la americani si o fi de la rusi? Sau de la chinezi, ca astia-s multi al dracu'... ups, iar l-am pomenit, Doamne apara si pazeste, si daca respira ei toti deodata, se face sauna! Deci, americanii, rusii sau chinezii? Da' UE, UE n-o fi avand nimic de-a face cu asta? Sau NATO... pai cum, nene, cu tancurile alea, pai ce fum scot alea... uite de-aia apare efectu' de sera. Ia gata, ce UE, ce NATO, haida de, afara! Nu ne trebuie nici UE, nici NATO. Si nici Rusia. Impartiali, asa tre'sa sa fim. Sa nu tinem decat cu aia care au dreptate. Asa-i cel mai intelept.
Si uite-asa, din gand in gand, de la mic, la mare, de la aici, la pretutindeni, de la de la local, la global, ajungi la cateva idei care iti suna misto de tot. Atat de misto, incat incepi sa le pui pe foaie, spunandu-ti "Frate, nu se mai poate, tre' s-o fac!" Si o faci: http://bataiosu.wordpress.com/2009/05/02/bataiosu-marian-s-a-decis-sa-candideze-pentru-presedintie/