Numai mie mi se putea intampla

• sa ma nasc cu fundul inainte;
• sa dau la informatica si mie sa imi placa mai mult stiintele umaniste;
• sa ma tin tot liceul dupa o tipa combinata, cand existau atat de multe alte posibilitati (cel putin, asa mi se pare acum);
• sa nu reusesc, evident, sa o determin sa renunte la combinatia deja existenta;
• in general, sa ma tin numai dupa gagicile dupa care nu trebuia sa ma tin;
• sa se termine rola de marcat fix in fata mea, la magazin, si sa trebuiasca astfel sa stau o gramada pana o inlocuieste vanzatoarea;
• sa se strice de tot casa de marcat, fix cand imi vine mie randul sa platesc;
• sa ma nimeresc la rand in spatele vreunei cucoane al carei cos concureaza cu succes cornul abundentei si sa trebuiasca, prin urmare, sa imi petrec urmatoarea jumatate de ora asteptand sa-si plateasca asta respectiva toate prostiile cumparate. Si ca si cum asta nu era de-ajuns, tantica strangatoare ca furnica ba nu isi gaseste cardul, ba, n-are marunt, ba o mai suna vreo colega sa ii mai ia si ei ceva, ba se cearta cu vanzatorul, ba isi aduce aminte ca mai are de luat ceva, ba nu citeste aparatul eticheta, ba se razgandeste si vrea sa dea inapoi un produs deja trecut prin cititor, ba vrea sa cumpere cu bonuri si se apuca sa si le scrie acolo, pe loc, ba cate si mai cate...;
• sa nu imi gasesc niciodata haine care sa imi placa;
• sa imi gasesc haine care sa imi placa mult de tot, dar care sa nu imi vina fara sa trebuiasca sa le modific in prealabil;
• sa fiu cautat mai ales cand are cineva nevoie de ceva de la mine. In principiu si cel mai des, de bani;
• sa mi se para mereu ca deranjez daca, de exemplu, ma duc la cineva in vizita;
• sa ajung primul in autogara, cand casa de bilete inca nici nu s-a deschis, sa imi iau bilet primul, iar apoi, cand sa urc in autobuz, acesta sa fie atat de plin, incat sa nu mai am loc nici macar in picioare si sa raman pe peron cu biletul de gat;
• sa am un accident de masina in aceeasi zi in care, de la autogara, daca tot n-am mai reusit sa urc in autobuz, am iesit la ocazie;
• sa fiu atat de politicos/empatic/simpatic/apatic/fraier, incat sa fiu singura persoana din microbuz care ii cedeaza locul unei ametite intarziate, urmand sa imi petrec tot drumul intr-un taburet incomod;
• sa mi se intample povestea cu mosul cu cartile;
• sa mi se intample povestea cu Carmen;
• sa intru in vorba cu singura tipa disponibila si (cel putin aparent) dispusa de la o nunta, iar aceasta sa fie prima care pleaca, pe la 12.30-1, adica la fix 20 de minute dupa ce facuseram cunostinta;
• sa aflu mai apoi ca oricum, pierdusem timpul degeaba, ca tipei nu ii plac artistii (artistul fiind eu. Probabil esarfa de la gat ma transformase subit in "artist");
• sa nu imi spuna aproape nimeni pe numele mic;
• sa nu am niciun hobby, nicio pasiune (asta cu cititul de carti despre lagarele comuniste nu stiu ce e);
• sa ma caracterizeze atat de mult expresia "numai mie mi se putea intampla".