Robota

Hai sa ne gandim putin: in toate 4 colturi ale locului ingradit cu sarma ghimpata sunt turnuri din care niste gardieni abia asteapta sa traga (mai intai in tine si dupa aia, sanchi, in aer, ca asa e regulamentar, sa se auda doua impuscaturi, adica mai intai tragi in aer si dupa aia dupa bandit, da' e mai misto sa tragi mai intai in bandit si dupa aia in aer). Afara sunt cel putin -30 de grade si tu esti incaltat cu CEZ-uri - un soi de opinci facute din anvelope de tractor. In rest, Dumnezeu cu mila: cat de multe carpe se poate, doar-doar ti-o fi mai cald. Mancare, ca-n Gulag: paine neagra si terci, dac-or fi si alea.
Una peste alta, nasol. Nasol rau de tot. Numai de munca nu-ti arde. Si totusi, culmea! dai la tarnacop sau la topor ca disperatul. Adevarul e ca, daca n-ai face asta, ori ti-ai lua, vorba aia, 5 (parca) grame de plumb in ceafa, ori ai ingheta de frig, cu tarnacopul/toporul in mana. Cumva, e ca un fel de fuga - de moarte prin inghetare, de moarte prin impuscare, de timpul care trece prea incet (sau prea repede?) De ganduri prea adanci sau, dimpotriva, prea superficiale: oare cata paine ne-o da diseara (desi intrebarea asta, in Gulag, nu e deloc superficiala. Dimpotriva, e cea mai profunda intrebare pe care ti-o poti pune).

Iunie. Plus 30 de grade. Pedalam ca disperatul pe bicicleta prin oras, fugind nici eu nu stiu de cine sau de ce.
Sau incotro.

Fara drept de corespondenta

Tu scrie acolo cui vrei tu si spune ca ar trebui sa-ti revizuiasca cineva cazul, sa se mai uite prin hartii, sa-ti mai studieze profilul, "hai ma, ca totusi, poate ar trebui sa mai vedem, ce-ar fi daca?", nu stiu ce, cu speranta c-o sa te trezesti intr-o buna zi ca esti liber.
Tu scrie. Stii ca scrisorile tale n-or sa ajunga niciodata la destinatie.