Portile anti-atomice de la metrou

Imi place sa merg pe jos pana la Eroilor. Iar unul dintre lucrurile care ma atrage acolo este faptul ca intrarea la metrou dinspre centru e poate singura care este prevazuta cu porti anti-atomice. Sunt mari, groase de cel putin jumatate de metru si probabil nu au fost inchise niciodata, decat atunci cand au fost testate. De fiecare data cand trec pe acolo ma uit la ele si ma gandesc mereu cum ar fi sa trebuiasca, la un moment dat, sa se inchida definitiv in spatele meu.


Am ajuns prea tarziu in spatele portilor anti-atomice de la metrou. Explozia se produsese deja. La suprafata, pe drumul pana la ele, a ramas doar o zona de excludere pe care nu ar mai trebui sa o strabat niciodata. Si chiar daca toate portile anti-atomice s-ar inchide in urma mea, tot nu m-ar mai putea feri de radiatii.

Ha ha hahhhh

O sala, cativa colegi si cativa... nici nu stiu, clienti? Sau noi eram clientii lor? Nu conteaza. Erau unii cu care aveam noi o sedinta. Domnisoara, blonda si imbracata in negru, a la un pic de Sharon Stone in Specialistul, combinata cu Marilyn Monroe in zilele ei bune si, un pic, cu Gina Pistol. La un moment dat, nu mai are nimeni nicio idee, nu mai zice nimeni nimic, nici noi, nici ei. Apasatoare tacere. De-aia las capul in jos, cu o figura serioasa, si zic "Sa pastram un moment de reculegere". Tac. Si adaug "In memoria neuronilor nostri morti". Mi s-a parut o gluma destul de amuzanta, dar nu a ras nimeni.
Se termina sedinta, Miss Sharon Monroe Pistol se imbraca si vad ca pe haina are prinsa o panglica neagra, de doliu.