F5/F9

N-am fost niciodata prea curajos. Eu cand vad ca trebuie sa trec pe langa un caine, imi vine sa traversez pe trotuarul celalalt. Ca sa nu mai spun ca, atunci cand se pune problema de vreo bataie - din fericire, sunt un tip pasnic, nu prea se pune - incerc sa ma fofilez. Dintr-un spirit tolerant, imi place sa cred, mai degraba din teama, imi vine sa cred.
De-asta, cred ca mai degraba m-as aia pe mine daca as trai intr-o lume post-apocaliptica, cu radiatii, mutanti si tot tacamul - adica, fix lumea de aici. Normal, mi-ar placea sa cred ca as pune mana pe cutit, pusca, mitaliera, arc, sageata, prastie etc. si as face si as drege si as supravietui pana la urma. Deh, curaj de tastatura, unde cu un F5 (quick save) si un F9 (load) poti avea oricate vieti doresti (sau, ma rog, au dorit programatorii jocului sa iti ofere). Mai problematic ar fi in realitate, unde nu te faci bine dintr-un bandajel aplicat peste incheietura mainii si nici nu iti vine sufletul la loc dintr-o injectie cu adrenalina. Deci, cum ziceam, probabil ca, daca ar trebui vreodata sa traiesc intr-o lume in ruine, n-as face fata.
Dar totusi... am un sentiment ciudat (sau poate nu il am, dar bravez eu). Sentimentul asta e acela ca, daca ar veni la mine un calator in timp si mi-ar spune ca, intr-un viitor nu foarte indepartat, lumea a fost nimicita de un razboi nuclear si putinii supravietuitori s-au refugiat la metrou, unde sunt vanati de tot felul creaturi, ei bine, parca nu mi-ar parea asa rau.