Vagon-zek

Am fost azi pana in Militari, desigur, cu metroul. Tot drumul, m-am gandit "Bai, cum dracu'am putut sta 8 ani asa departe?" Cum naiba am rezistat sa fac zi de zi aproape o ora de acasa pana la serviciu si inca o ora de la serviciu pana acasa. La un loc cu toate fetele alea, cum sa zic, despre care iti dadeai seama ca numai spre Militari ar fi putut sa mearga.
In fine, dar totusi nu despre asta e vorba. Normal, in metrou erau cam aceleasi mutre ca intotdeauna, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Genul vanzatoare pe la Unirea, in aripa Calarasi, paznici sau soferi pe la cine stie ce firme, cativa studenti, cateva mame care s-au dus cu ala mic in Cismigiu, in general, dintr-astia... nimic nou.
Dar mai era ceva. Ma uitam in vagon si simteam ceva, un sentiment extrem de familiar, dar pe care nu il puteam deocamdata defini. Sau poate nu un sentiment. O prezenta. Si dintr-odata mi-am dat seama ce era. Si vagonul s-a schimbat dintr-odata cu totul.
Era Gulagul. Da, fix acolo, printre oamenii aia care se intorceau de la munca sau de la o bere in centru. Era acolo, nevazut si nesimtit decat de mine. Ma uitam la oamenii care stateau jos si vedeam printre ei alte figuri. Il vedeam pe Ivan Denisovici. Pe maiorul Pugachov. Pe Vaska Denisov, mancatorul de porci inghetati. Se auzeau latraturile catelei Tamara. Il vedeam dand la tarnacop pe Dugaev si asistam la jocul de carti "pe datorie" dintre criminalii profesionisti. Tot acolo erau si ceilalti: Iagoda, Ejov, Beria, Stalin...
Erau cu totii acolo pentru ca acolo, in vagonul ala sau intr-unul ca el citisem atatea si atatea carti despre el. In metroul ala care m-a dus 8 ani dinspre si inspre Militari am dat pagina dupa pagina din "Arhipelag", din "Marea Teroare", "Recolta durerii", "Gherla", "Fenomenul Pitesti", "Magadan", "Oranki". Acolo am citit si am ras-citit Povestirile din Kolima. Si cate si mai cate...


Cand eram mic, locurile de pe langa releul de la marginea orasului mi se pareau aproape mistice(normal, habar nu aveam ce inseamna cuvantul pe vremea aia, dar privind in urma, probabil ca asta era). Nu stiu cat de des voi mai ajunge un Militari, dar pentru mine, metroul care merge intr-acolo a devenit mistic. O luntre a lui Charon, pe baza de cartela magnetica.